Paul Manafort, fostul director de campanie al lui Trump, recunoaşte că i-a dat în 2016 date unui presupus spion rus

paul manafort

Fostul director de campanie al lui Donald Trump, în 2016, Paul Manafort, a recunoscut într-un interviu acordat site-ului Business Insider că a împărtăşit sondaje confidenţiale, cu un presupus agent de informaţii rus, Konstantin Kilimnik, în timp ce Rusia se amesteca în alegerile prezidenţiale de atunci, în favoarea miliardarului, relatează The Independent.

Manafort – condamnat cu privire la evaziune fiscală, graţiat chiar de Trump – recunoaşte că a împărtăşit ”informaţii sensisibile privind sondaje şi strategia de campanie” cu Konstantin Kilimnik, cu speranţa de a câştiga bani şi cu scopul ca Rusia să-l ajute pe Trump să o înfrângă pe Hillary Clinton, conform News.ro.

”Datele pe care le-am împărtăşit cu el erau un amestec de informaţii publice şi lucruri vechi, din primăvară”, declară Manafort, în contradicţie cu ceea ce-i spunea adjunctului său de atunci, Rick Gates, într-un e-mail confiscat de anchetatori federali, în cadrul anchetei Departamentului Justiţiei, cu privire la eventuale legături între campania lui Trump şi un amestec rus în alegeri, în favoarea miliardarului.

În acest e-mai, confiscat de anchetatori, în cadrul anchetei procurorului special Robert Mueller, un fost director FBI, Manafort i-a ordonat lui Gates – condamnat cu privire la infracţiuni federale descoperite în cadrul anchetei lui Mueller – să-i furnizeze lui Kilimnik date interne cu doar două săptămâni înainte de o întâlnire cu presupusul agent rus.

Potrivit Comisiei Informaţiilor din Senat, Manafort şi Kilimnik s-au străduit atât de mult să-şi ţină relaţiile secrete, încât Comisia a avut un ”acces limitat la comunicările lui Kilimnik cu Manafort”, din cauza că au folosit ”practici sofisticate de siguranţa comunicărilor”.

Fostul consultant al Partidului Republican şi lobbyist a acordat acest interviu Insider înainte să-şi publice memoriile, în care îşi explică altfel relaţiile cu Kilimnik.

Potrivit Insider, Manafort scrie în carte că i-a oferit presupusului spion rus ”puncte de discuţie” despre sondaje publice şi nu date brute sensibile din sondaje interne pe care recunoaşte în interviu că i le-a oferit.

Departamentul Trezoreriei l-a sancţionat pe Kilimnik în 2021 cu privire la faptul că a furnizat datele pe care i le-a oferit Manafort serviciilor ruse de informaţii, care a folosit aceste sondaje pentru a ţinti alegători americani în operaţiuni vizând să-l susţină pe Trump şi să o denigreze pe Clinton.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *