În 2021, aproximativ nouă din zece (89%) persoane din Uniunea Europeană, cu vârsta cuprinsă între 16 şi 74 de ani, au folosit internetul în special pentru citirea ştirilor online, dar în România s-a înregistrat cea mai scăzută pondere a utilizatorilor de internet care citesc ştiri online, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citat de Agerpres.
Datele pentru 2021 arată că 72% dintre utilizatorii de internet din UE între 16 şi 74 de ani au accesat site-uri de reviste, ziare şi ştiri online, o creştere de două puncte procentuale (pp) comparativ cu 2016.
În rândul statelor membre UE, cea mai ridicată pondere a utilizatorilor de internet care citesc ştiri online a fost în Finlanda (93%), Lituania şi Cehia (ambele cu 92%), Croaţia şi Grecia (ambele cu 90%), la polul opus fiind România (59%), Germania (62%), Franţa (63%), Italia (64%) şi Belgia (67%).
Comparativ cu 2016, folosirea internetului pentru citirea ştirilor online a crescut cu peste trei puncte procentuale în rândul femeilor şi cu două puncte procentuale în rândul bărbaţilor în 2021, dar, în general, este mult mai probabil ca bărbaţii să folosească internetul pentru citirea ştirilor online decât femeile (74% faţă de 71%).
Când luăm în considerare vârsta, citirea revistelor, ziarelor şi a ştirilor online este cea mai populară la categoria 25-54 ani (75%). Acest grup de vârstă, precum şi categoria 55-74 ani (68%) au înregistrat creşteri de trei şi, respectiv, două puncte procentuale.
Ponderea utilizatorilor de internet a crescut cel mai mult în zonele rurale (de la 65% în 2016 la 69% în 2021), apoi în zonele urbane (de la 74% la 76%), şi a rămas stabilă, la 70%, în oraşe mici şi suburbii.
Absolvenţii învăţământului superior (85%) sunt în general mai predispuşi la folosirea internetului pentru citirea revistelor, ziarelor şi a ştirilor online, faţă de cei care nu au atins un astfel de nivel de educaţie (57%).