Statele Unite vor anunţa, posibil chiar miercuri, un nou pachet de asistenţă de securitate pentru Ucraina, în valoare de circa trei miliarde de dolari, a afirmat marţi un oficial american, potrivit agenţiei Reuters.
Pachetul ar urma să fie cel mai mare din partea Washingtonului în cele şase luni de când a început invazia rusă în Ucraina, iar data anunţată ar coincide cu Ziua Independenţei ucrainene, menţionează agenţia, citată de Agerpres.
Fondurile ar urma să provină din Iniţiativa pentru Asistenţa de Securitate pentru Ucraina, aprobată de Congresul SUA pentru a permite guvernului condus de preşedintele Joe Biden să achiziţioneze armament de la producători, în loc să le trimită ucrainenilor arme din stocurile americane existente.