Caută
Close this search box.

Ucraina: Flota rusă din Marea Neagră sprijină în continuare ofensiva terestră cu rachete de croazieră

Flota rusă din Marea Neagră continuă să utilizeze rachete de croazieră cu rază lungă de acţiune pentru a sprijini ofensiva terestră din Ucraina, a declarat marţi Ministerul Apărării britanic, informează Reuters.

Potrivit ministerului citat de Agerpres, flota rusă face eforturi în prezent pentru a exercita un control eficient pe mare.

Operaţiunile de patrulare sunt în general limitate la apele din jurul peninsulei Crimeea, anexată de Rusia în 2014, iar navele de suprafaţă ruse continuă să aibă poziţii extrem de defensive, indică buletinul informativ publicat pe Twitter de Ministerul Apărării de la Londra.

Eficienţa actuală limitată a flotei ruse subminează strategia Moscovei privind invazia, parţial întrucât ameninţarea portului ucrainean Odesa cu vehicule-amfibie este acum în general neutralizată, adaugă ministerul britanic.

La 24 februarie, Rusia a declanşat o agresiune militară nejustificată şi neprovocată împotriva Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

Pentru a se putea apăra, Ucraina se bazează în prezent mai ales pe livrările de armament greu dinspre Occident.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri