Caută
Close this search box.

Un bombardament rus asupra oraşului Harkov a cauzat moartea unei persoane şi rănirea altor 18

O persoană a decedat şi alte 18 au fost rănite joi dimineaţă din cauza bombardării unei zone rezidenţiale din oraşul Harkov, situat în estul Ucrainei, de către forţele ruse, a anunţat guvernatorul regional Oleh Sinehubov, informează Reuters.

”Pentru moment, există 18 răniţi, printre care doi copii. O persoană a murit”, a scris Sinehubov pe aplicaţia de mesagerie Telegram.

Miercuri, şase persoane au murit şi alte 16 au fost rănite după ce o rachetă lansată de forţele ruse a lovit Harkovul, relatează Agerpres.

În sud, forţele ucrainene au zădărnicit o încercare a trupelor ruse de a avansa în apropierea oraşului Bilohorka, situat la nord-est de Herson, potrivit analistului militar ucrainean Oleh Jdanov.

Districtul sud al comandamentului operaţional al armatei ucrainene a declarat că forţele ucrainene au ucis 29 de ”ocupanţi” şi au distrus piese de artilerie, vehicule blindate şi un depozit de muniţii.

La 24 februarie, Rusia a declanşat o agresiune militară nejustificată şi neprovocată împotriva Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

Pentru a se putea apăra, Ucraina se bazează în prezent mai ales pe livrările de armament greu dinspre Occident.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri