Un refugiat ucrainean e dat în urmărire internațională după ce a violat o fetiță în București

Un bărbat din Ucraina, refugiat în România, a fost acuzat că a violat o fetiţă, în Bucureşti. El a fost dat în urmărire internaţională şi este căutat de autorităţile române.
Fedorov Yevhen, în vârstă de 45 de ani, a fost dat în urmărire internaţională, după ce Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, sub acuzaţia de viol.

Totul s-a întâmplat în Bucureşti, în Sectorul 1, acolo unde bărbatul era cazat la un hotel, împreună cu fiul său. În acelaşi hotel era cazată şi fetiţa, tot de origine ucraineană, pe care bărbatul a violat-o.

Imediat după oribila faptă, bărbatul a reuşit să fugă împreună cu fiul său şi nu se cunoaşte locul spre care a plecat, motiv pentru care poliţiştii l-au dat în urmărire internaţională.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *