Caută
Close this search box.

2,5 milioane de ucraineni au fost deportaţi forţat în Rusia

deportaţi forţat

Ambasadoarea adjunctă a Ucrainei la ONU, Kristina Haiovişin, a declarat într-o şedinţă a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite că 2,5 milioane de persoane au fost deportate cu forţa din ţară, ca parte a unei scheme de filtrare ruse, în care mulţi oameni sunt torturaţi şi ucişi.

Ambasadoarea adjunctă a Ucrainei la ONU a declarat în faţa Consiliului de Securitate că mii de cetăţeni ucraineni sunt deportaţi cu forţa, în ”regiuni izolate şi deprimante ale Siberiei şi Orientului Îndepărtat”.

Printre cele 2,5 milioane de persoane, deportate până acum, a spus ambasadoarea, se numără 38.000 de copii – dintre care mulţi au fost smulşi din braţele părinţilor lor.

Autorităţile ruse îi terorizează pe cei pe care îi deportează, invocând că îi caută pe oamenii periculoşi, a spus ambasadoarea. Astfel, au dispărut persoane afiliate guvernului sau presei ucrainene şi cei cu opinii politice considerate inacceptabile.

Declaraţiile au fost făcute în timp ce ambasadoarea SUA la Naţiunile Unite, Linda Thomas-Greenfield, a descris operaţiunile de filtrare ruseşti ca fiind îngrozitoare.

”Un număr tot mai mare de martori oculari şi de supravieţuitori ai operaţiunilor de «filtrare» spun poveşti despre ameninţări, hărţuiri şi incidente de tortură din partea forţelor de securitate ruse.

Li s-au luat datele biometrice, li s-au confiscat documentele de identificare şi au fost întrerupte toate mijloacele de comunicare. Au fost supuşi unor percheziţii invazive, interogaţi în circumstanţe inumane şi înjositoare. Este într-adevăr înfiorător”, a declarat Thomas-Greenfield reporterilor, în afara camerei Consiliului de Securitate al ONU, conform News.ro.

În schimb, ambasadorul Rusiei la ONU, Vassili Nebenzia, a declarat în faţa Consiliului de Securitate că nou-veniţii trec prin proceduri de înregistrare, nu de filtrare.

Nebenzia a spus că este regretabil că grupurile pentru drepturile omului au adus ceea ce el a descris drept acuzaţii nefondate împotriva Rusiei.

”Am pierdut timpul” discutând această problemă, a mai spus el. ”Oamenii fug din Ucraina, mai mult de frica Ucrainei”, a argumentat Nebenzia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri