Caută
Close this search box.

Comisia specială Cameră – Senat pentru Legile Justiţiei are mâine prima şedinţă

legile justitiei

Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pentru Legile Justiţiei, va avea mâine, de la ora 10.30, prima şedinţă, pentru a declanşa procedurile de organizare a activităţii Comisiei.

Comisia este sesizată cu cele trei proiecte trimise în procedură parlamentară de către Guvern, respectiv: Proiectul de lee privind statutul judecătorilor şi procurorilor, proiectul de lege privind organizarea judiciară şi iniţiativa legislativă privind Consiliul Superior al Magistraturii, toate înregistrate la Parlament în procedură de urgenţă, arată un comunicat de presă al Camerei Deputaţilor semnat de preşedintele Comisiei Speciale pentru examinarea iniţiativelor legislative din domeniul justiţiei, Gabriel Andronache.

Parlamentul a votat în şedinţă comună aprobarea constituirii Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru examinarea iniţiativelor legislative din domeniul justiţiei.

Comisia comună este formată din următorii parlamentari: Oana Florea, Rasaliu Marian, Teodoroiu Simona, Steluţa Cătăniciu, Gliga Dumitriţa, Robert Cazanciuc, Laura Moagher, Rujan Ion Cristinel, Toanchină Marius Gheorghe, din partea PSD, parlamentarii Andronache Gabriel, Cupşa Ion, Trăilă Cristina, Moraru Livia Diana, Banu Claudia Mihaela, Fenechiu Daniel, Niculescu Ţâgârlaş Cristian Augustin, din partea PNL.

USR are ca reprezentanţi în comisia comună pe Simona Spătaru, Murariu Oana, Dehelean Silviu, Stelian Ion.

AUR e reprezentant de senatorul Mateescu Sorin Cristian şi deputatul Muncaciu Sorin Titus, iar din partea UDMR sunt parlamentarii Csaszar Karoly Zsolt, Ladanyi Laszlo Zsolt. Minorităţile sunt reprezentate de deputatul Stancu Ionel.

Biroul comisiei este format din Gabriel Andronache (PNL) preşedinte al comisiei, vicepreşedinţi, deputatul Rasaliu Marian de la PSD şi deputatul Cupşa Ioan, de la PNL, precum şi Murariu Oana, de la USR. Secretari sunt deputaţii Laszlo Zsolt de la UDMR şi Muncaciu Sorin Titus, de la AUR.

Comisia parlamentară specială comună pentru examinarea iniţiativelor legislative din domeniul justiţiei îşi propune ca obiective examinarea, atât în procedura legislativă la prima Cameră sesizată, cât şi în procedura legislativă la Camera decizională, a iniţiativelor legislative cu incidenţă asupra justiţiei în vederea reformării sistemului judiciar, aflate în procedură parlamentară, precum şi a celor care urmează a intra în procedură parlamentară, pe toată perioada desfăşurării activităţii Comisiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri