Caută
Close this search box.

Coreea de Nord a adoptat o lege care autorizează lansarea de atacuri nucleare în scop preventiv

Coreea de Nord a adoptat o lege care o autorizează să lanseze un atac atomic în scop preventiv şi care declară „ireversibil” statutul ţării de putere nucleară, au anunţat vineri media de stat.

„Dacă sistemul de comandă şi control al forţei nucleare naţionale este în pericol de a fi atacat de forţe ostile, se lansează o lovitură nucleară automat şi imediat”, indică această lege, potrivit agenţiei de presă ACTC.

Cu acest nou text, „statutul ţării noastre de stat dotat cu armă nucleară a devenit ireversibil”, a declarat liderul nord-coreean Kim Jong Un.

Acest anunţ survine în contextul în care relaţiile intercoreene sunt foarte tensionate, Phenianul acuzând Seulul că este responsabil de recenta epidemie de COVID -19 care a lovit ţara şi ameninţând statul vecin cu represalii.

Coreea de Nord a efectuat o serie de teste în acest an, în pofida sancţiunilor, între care testarea unei rachete balistice intercontinentale (ICBM) pentru prima dată din 2017.

Oficiali americani şi sud-coreeni au avertizat în mod repetat că Nordul se pregăteşte să efectueze un al şaptelea test nuclear.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri