Caută
Close this search box.

Dmitri Peskov: Moscova nu a discutat despre o mobilizare la nivel naţional

peskov

Moscova nu a discutat despre o ”mobilizare la nivel naţional” menită să stimuleze campania militară din Ucraina, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, relatează CNN.

”Fără mobilizare deplină, fără o pregătire pentru război, inclusiv a economiei, nu vom obţine rezultate adecvate”, a declarat, luni, deputatul Dumei de Stat din cadrul partidului de guvernământ Rusia Unită, Mikhail Sheremet, potrivit agenţiei de presă rusă Ura.ru.

În schimb, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat marţi jurnaliştilor, într-o conferinţă telefonică, că ”deocamdată nu există nicio discuţie” în acest sens.

Întrebat despre criticile unor bloggeri şi comentatori ruşi populari cu privire la performanţa recentă a Rusiei în Ucraina, Peskov a spus că aceasta ilustrează ”pluralismul”, adăugând că ruşii îl susţin pe preşedintele rus Vladimir Putin şi deciziile sale, dar a avertizat că există o ”linie fină” atunci când îşi exprimă opiniile critice. .

”În ceea ce priveşte alte puncte de vedere, critice, atât timp cât rămân în cadrul legii, acesta este pluralism. Dar există o linie fină şi trebuie să fii foarte atent”, a spus Peskov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri