Caută
Close this search box.

Incendiu în Hidrocentrala Turnu, din județul Vâlcea

incendiu

Pompierii militari vâlceni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit în interiorul Hidrocentralei Turnu din staţiunea Călimăneşti, la o staţie aferentă unui generator, cel mai probabil în urma unui arc electric, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.

Potrivit sursei citate, la faţa locului au fost trimise trei autospeciale de stingere şi două echipaje medicale, care au acţionat împreună cu voluntarii SVSU Călimăneşti şi angajaţii hidrocentralei, incendiul fiind lichidat după aproximativ două ore.

„Astăzi, ora 10,57, am fost anunţaţi despre un incendiu izbucnit la Hidrocentrala Turnu. Am ajuns la locul intervenţiei la ora 11,14, unde am constatat că incendiul se manifestă la o staţie aferentă unui generator. Accesul în interior s-a făcut foarte greu pentru că era o cantitate foarte mare de fum, arzând materiale plastice care degajă o cantitate mare de fum.

S-a intervenit doar cu aparatele de respirat cu aer comprimat din dotare, iar pentru stingere s-a acţionat doar cu stingătoarele cu pulbere din dotarea autospecialelor şi ale hidrocentralei, incendiul fiind declarat lichidat la ora 12,50. Din fericire, la acest eveniment, nu au fost înregistrate victime.

Ca şi cauză probabilă – arc electric, împrejurare determinantă – foarte multe materiale plastice aflate în zonă”, a declarat inspectorul şef al ISU Vâlcea, colonel Dan Pascaru, conform Agerpres.

El a precizat că zona în care s-a produs incendiul va rămâne în continuare sub supravegherea pompierilor pentru a preveni o eventuală reaprindere.

„Va rămâne personal atât din cadrul Inspectoratului, cât şi de la locul de muncă, pentru a monitoriza zona respectivă. În urma arderii, toate utilajele, staţiile s-au încălzit foarte tare, este o temperatură foarte mare şi pentru a preveni o reizbucnire de incendiu vor rămâne în monitorizare până situaţia va fi sub control complet, adică nu va exista nicio posibilitate de reaprindere”, a mai spus şeful ISU Vâlcea.

Pompierii militari vâlceni au precizat că avaria pricinuită de incendiu nu afectează capacitatea de alimentare cu energie electrică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri