Caută
Close this search box.

Joe Biden va participa la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a

biden

Preşedintele american Joe Biden a declarat vineri că va participa la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a, relatează USA Today.

”Nu ştiu încă detaliile, dar voi participa”, a transmis Joe Biden reporterilor care călătoresc cu el în Ohio, citat de News.ro.

Data şi detaliile înmormântării Reginei Elisabeta a II-a nu au fost stabilite, dar vor fi făcute publice ”în timp util”, potrivit Palatului Buckingham.

Funeraliile vor avea loc la Westminster Abbey din centrul Londrei.

”În mai puţin de o săptămână, ne vom reuni alături de întregul popor şi de comunitatea mondială să o conducem pe ultimul drum pe iubita mea mamă”, a declarat Regele Charles al III-lea, în primul discurs adresat naţiunii.

Regina va fi apoi înmormântată în Capela St George de la Castelul Windsor, alături de mama, tatăl şi soţul ei, Prinţul Philip.

Jor Biden o cunoaştea pe regină de trei decenii şi s-au întâlnit de trei ori, cel mai recent în iunie 2021, când Regina Elisabeta a II-a i-a găzduit pe el şi pe Prima Doamnă la Castelul Windsor în timpul vizitei lor în Regatul Unit, cu ocazia participării la summitul liderilor Grupului celor șapte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri