Caută
Close this search box.

Liz Truss a fost numită oficial prim-ministru, de către Regina Elisabeta a II-a

downing street 10

Liz Truss a fost primită de Regina Elisabeta a II-a, la Castelul Balmoral din Scoţia, pentru a fi numită oficial prim-ministru britanic.

În imaginile publicate de serviciile casei regale, suverana în vârstă de 96 de ani, sprijinită de un baston, îi strânge mâna noului premier britanic, în vârstă de 47 de ani, care devine astfel cel de-al 15-lea şef al guvernului britanic în timpul celor 70 de ani de domnie ai Reginei Elisabeta, relatează AFP şi dpa, via Agerpres.

Echipa lui Liz Truss a actualizat rapid profilul de Twitter al noului premier pentru a marca noul său rol:

„Premierul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Liderul Partidului Conservator. MP (membru al parlamentului) pentru (circumscripţia) South West Norfolk”, se precizează în descriere.

„Regina a primit-o astăzi (marţi) în audienţă pe deputata Elizabeth Truss şi i-a cerut să formeze un nou guvern”, a declarat Palatul Buckingham într-un comunicat.

„Doamna Truss a acceptat oferta Majestăţii Sale şi i-a strâns mâna pentru a marca numirea ei în calitate de prim-ministru şi Prim Lord al Trezoreriei”, se menţionează în comunicatul casei regale.

Cu puţin timp înainte, regina Elisabeta a II-a l-a primit la castelul Balmoral pe Boris Johnson căruia i-a acceptat demisia din funcţia de premier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri