Caută
Close this search box.

Moscova anunţă un nou gazoduct, Forţa Siberiei 2, către China, construit din 2024

forţa siberiei 2

Gazoductul ”Forţa Siberiei 2”, aflat în discuţie de ani de zile, între Moscova şi Beijing, ”va înlocui” Nord Stream 2, care urma să lege Rusia şi Europa, prin Germania, dar a cărui dare în folosinţă a fost abandonată, din cauza Războiului rus din Ucraina, anunţă ministrul rus al Energiei, Aleksandr Novak, relatează AFP.

Novak a răspuns ”da” atunci când a fost întrebat, într-un interviu la postul de releviziune Rossiya-1, despre o înlocuire, în strategia energetică a Rusiei, a gazoductului european Nord Stream 2 cu gazoductul asiatic Forţa Siberiei 2.

Ministrul rus al Energiei a declarat, într-o vizită în Uzbekistan, că Rusia şi China urmează să semneze în curând acorduri cu privire la livrarea a ”50 de miliarde de metri cubi de gaze naturale” pe an, prin viitorul gazoduct Forţa Siberiei 2.

Acest volum reprezntă aproape capacitatea maximă a Nord Stream 1 – 55 de miliarde m³, în total, care a fost oprit de la 2 septembrie, conform News.ro.

Prin acest gazoduct strategic, care leagă Rusia şi Germania, tranzita până la 2 septembrie o treime dintre livrările de gaze naturale ruseşti către Uniunea Europeană (UE).

Forţa Siberiei 2 urmează să alimenteze ”energivora” economie chineză, în parte prin Mongolia. Data lansării lucrărilor de construcţie a fost stabilită în 2024.

În strategia energetică a Rusiei, acest gazoduct urmează să înlocuiască proiectul Nord Stream 2, susţinut mult timp de către Germania, dar pe care Statele Unite îl vedeau cu ochi răi şi pe care Occidentul l-a îngropat după invazia Ucrainei de către Rusia, la sfârşitul lui februarie.

Exporturile de gaze naturale ruseşti către UE ”vor scădea cu aproximativ 50 milairde m³” în 2022, a anunţat joi Novak.

Ministrul rus a anunţat că Gazprom, operatorul gazoductului Forţa Siberiei 1, care leagă din 2019 zăcământul Ceaiadinskoe, din Iacutia, de nord-estul Chinei, ”îşi va creşte livrările” şi urmează să atingă ”20 miliarde m³ de gaze naturale” pe an.

Racordarea, la începutul anului, a zăcământului Kovitka, situat în apropiere de Lacul Baikal, la acest gazoduct, urmează să faciliteze această creştere importantă.

În 2025, când îşi va atinge capacitatea maximă, acest important gazoduct va produce 61 de miliarde de metri cubi pe an, adică mai mult decât Nord Stream 1, dintre care 38 miliarde m³ vor fi destinate Chinei, potrivit unui contract importanrt, semnat în 2014 de către Gazprom cu omologul său chinez CNPC.

Acorduri au fost semnate cu Beijingul în vederea construirii unei noi rute de tranzit de la Vladivostok, în Extremul Orient rus, către nordul Chinei, reprezentând ”10 miliarde m³ de gaze naturale suplimentari”, a mai anunţat joi ministrul rus al Energiei Aleksandr Novak.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri