Caută
Close this search box.

OMS: Se întrezăreşte finalul pandemiei de COVID-19

oms

Omenirea nu s-a aflat mai niciodată într-o poziţie atât de bună pentru a pune capăt pandemiei de COVID-19 care a dus la moartea a milioane de persoane începând cu sfârşitul anului 2019, a afirmat miercuri directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, potrivit AFP.

”Săptămâna trecută, numărul deceselor săptămânale asociate COVID-19 a scăzut la cel mai mic nivel din martie 2020. Nu am mai fost niciodată într-o poziţie mai bună pentru a încheia pandemia”, a spus Tedros cu prilejul unei conferinţe de presă.

Cu toate acestea, a avertizat, potrivit Agerpres: ”Nu am ajuns încă acolo, dar finalul este foarte aproape”.

”Cineva care aleargă la un maraton, nu se opreşte când vede linia de sosire. Aleargă mai repede, cu toate energie care i-a mai rămas. La fel şi noi”, a subliniat directorul OMS.

”Putem vedea cu toţii linia de sosire, suntem pe punctul de a câştiga, dar ar fi cu adevărat cel mai prost moment să ne oprim din alergat”, a insistat el.

”Dacă nu profităm de oportunitatea asta, riscăm să avem mai multe variante, mai mulţi morţi, mai multe perturbări şi mai multă nesiguranţă”, a avertizat Tedros făcând apel la ”folosirea acestei oportunităţi”.

Potrivit celui mai recent raport epidemiologic publicat de OMS şi consacrat COVID-19, numărul cazurilor a scăzut cu 12% în săptămâna 29 august – 4 septembrie în comparaţie cu săptămâna precedentă ajungând la circa 4,2 milioane de noi infecţii declarate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri