Caută
Close this search box.

Parlamentul European a decis că Ungaria nu mai e democrație deplină, ci „autocrație electorală”

ungaria

Ungaria nu mai este o democrație pe deplin funcțională, au declarat joi membrii Parlamentului European într-o rezoluție, care nu are efect legislativ, ci reprezintă un impuls politic puternic, relatează Reuters și Euronews.

În schimb, țara ar trebui să fie considerată un „regim hibrid de autocrație electorală”, în care alegerile sunt organizate în mod regulat, dar fără a respecta normele democratice de bază.

ADVERTISING

„Există un consens din ce în ce mai mare în rândul experților că Ungaria nu mai este o democrație”, au declarat europarlamentarii, citând o serie de indici internaționali care au retrogradat în ultimii ani statutul Ungariei.

În rezoluția lor, eurodeputații arată cu degetul direct spre premierul Viktor Orbán, aflat la putere din 2010, și condamnă „eforturile deliberate și sistematice” ale guvernului său de a submina valorile fundamentale ale UE.

Europarlamentarii își exprimă îngrijorarea cu privire la o listă lungă de drepturi fundamentale pe care le consideră amenințate, inclusiv sistemul electoral, independența sistemului judiciar, viața privată, libertatea de exprimare, pluralismul mass-media, libertatea academică, drepturile LGBTIQ și protecția minorităților și a solicitanților de azil.

Deputații europeni au criticat, de asemenea, instituțiile UE pentru că au permis ca regresul democratic să rămână necontrolat.

Parlamentul „își exprimă regretul profund că lipsa de acțiune decisivă a UE a contribuit la o prăbușire a democrației, a statului de drept și a drepturilor fundamentale în Ungaria, transformând țara într-un regim hibrid de autocrație electorală”, se arată în raportul interimar, citat de G4Media.

Textul a fost adoptat joi cu o largă majoritate: 433 de voturi „pentru”, 123 „împotrivă” și 28 de abțineri.

Condus de Gwendoline Delbos-Corfield, o eurodeputată franceză care face parte din grupul Verzilor, raportul examinează evoluțiile care au avut loc în Ungaria de când hemiciclul a declanșat procedura articolului 7 în 2018.

Aceasta este prima dată când o instituție a UE declară că un stat membru nu este o democrație adecvată, o condiție esențială pentru a adera la blocul comunitar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri