Caută
Close this search box.

Putin susţine că cerealele ucrainene ajung în UE, nu în ţări sărace

putin

Preşedintele rus Vladimir Putin acuză miercuri faptul că o majoritate a exporturilor de cereale ucrainene ajung în state membre ale Uniunii Europene (UE) şi nu în ţări sărace, ceea ce ridică un risc al unei ”catastrofe umanitare”, relatează AFP.

”Aproape toate cerealele exportate de Ucraina sunt trimise nu în ţări în curs de dezvoltare şi în ţările cele mai sărace, ci în ţările Uniunii Europene (UE)”, a denunţat el la Forumul Economic al Estului (EEF), dedicat Asiei, la Vladivostok, în Extremul Orient rus.

”Acest lucru ar putea să conducă la o catastrofă umanitară fără precedent. Poate că ar trebui să reflectăm la limitarea exporturilor cerealelor şi altor produse alimentare pe această cale”, a ameninţat el, conform News.ro.

”Mă voi consulta cu preşedintele turc (Recep Tayyip) Erdogan”, care a patronat Acordul de la Istanbul care permite exportul de cereale ucrainene, a continuat Putin.

Vladimir Putin face aceste declaraţii în contextul unor îngrijorări persistemte cu privire la securitatea alimentară mondială, afectată de consecinţele Războiului rus în Ucraina.

Acordul de la Istanbul a permis o reluare a exporturilor de cereale ale Ucrainei, însă Rusia se plânge de mai multe săptămâni de blocarea exporturilor ruseşti alimentare, din cauza sancţiunilor impuse de Occident.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri