Caută
Close this search box.

Regele Charles al III-lea a fost proclamat oficial şef de stat al Australiei şi al Noii Zeelande

Regele Charles al III-lea a fost proclamat oficial şef de stat atât al Australiei, cât şi al Noii Zeelande, în cadrul unor ceremonii organizate duminică în capitalele celor două state, relatează Reuters.

În Noua Zeelandă, în Parlamentul din Wellington a avut loc ceremonia de proclamare a lui Charles ca monarh, preluând rolul Reginei Elizabeth a II-a, care s-a stins din viaţă, joi, la vârsta de 96 de ani.

Premierul Jacinda Ardern a confirmate recunoaşterea fiului reginei, ”Majestatea Sa Regele Charles al III-lea, ca suveran”.

Ardern a transmis mulţimii că, în urma decesului reginei, Noua Zeelandă a intrat într-o perioadă de schimbare.

”Regele Charles… şi-a demonstrat în mod constant grija profundă pentru naţiunea noastră. Această relaţie este profund apreciată de oamenii noştri. Nu am nicio îndoială că se va aprofunda”, a adăugat ea.

În Australia, guvernatorul general David Hurley, reprezentantul monarhului britanic în Australia, l-a proclamat pe Regele Charles al III-lea şef de stat la Parlamentul din Canberra. Proclamaţia a fost marcată de un salut cu 21 de salve de tun.

Monarhul britanic este şeful statului în Australia, precum şi în Noua Zeelandă, printre 14 tărâmuri din afara Regatului Unit, deşi rolul său este în mare parte ceremonial.

Anterior, premierul australian Anthony Albanese a declarat că o zi naţională de doliu dedicată morţii reginei va avea loc pe 22 septembrie, ziua urmând să fie declarată sărbătoare naţională legală.

Albanese a mai spus că va călători la Londra joi, va participa la înmormântarea reginei pe 19 septembrie, apoi va reveni în Australia pe 21 septembrie.

”Atunci, Ziua Naţională de Doliu şi slujba comemorativă vor fi a doua zi. Acest lucru le permite oamenilor să aducă un omagiu Reginei Elizabeth”, a declarat el pentru televiziunea ABC.

Albanese a subliniat că Australia s-a oferit să transporte 10 dintre omologii săi din Insula Pacificului şi demnitari din Noua Zeelandă în Marea Britanie pentru a participa la funeraliile reginei.

Întrebat despre modul în care australienii îl vor vedea pe noul monarh, Albanese a precizat că regele Charles va trebui să ”îşi creeze propria cale”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri