Caută
Close this search box.

Sicriul Reginei Elisabeta a II-a este făcut din lemn de stejar şi plumb, era pregătit de 30 de ani

funeralii

Sicriul reginei Elisabeta a II-a, în faţa căruia sute de mii de persoane vor veni să se reculeagă până la funeraliile sale, este fabricat din stejar englezesc, dublat de plumb şi era deja pregătit de acum 30 de ani, relatează luni publicaţia The Times, citată de AFP.

Publicul nu va putea să vadă chipul reginei, al cărei sicriu este închis şi acoperit de drapel şi însemnele regale.

Potrivit The Times, citat de TVR, sicriul reginei este făcut din acelaşi material ca şi cel al soţului ei, prinţul Philip, decedat în aprilie 2021.

Societatea de pompe funebre din Londra, Leverton and Sons, responsabilă de funeralii, declarase în urmă cu patru ani cotidianului britanic că nu ştie când şi de cine au fost fabricate sicriile, pe care ea le-a moştenit în 1991 când a început să lucreze cu Palatul.

„Este făcut din stejar englezesc, ceea ce este foarte dificil de găsit şi foarte costisitor”, a explicat atunci patronul societăţii, Andrew Leverton.

Dublura de plumb permite ermetizarea sicriului pentru că el va fi depus într-o criptă şi nu îngropat. Dar aceasta îl face extrem de greu pentru cei opt bărbaţi care îl vor purta.

Mânerele din alamă sunt concepute special pentru sicriele regale, la fel şi capacul, care trebuie să poată suporta însemnele monarhiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri