Caută
Close this search box.

Stat Islamic revendică atentatul în care au fost ucişi doi angajaţi ai ambasadei ruse de la Kabul

Gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) a revendicat luni atentatul cu bombă care a ucis doi angajaţi ai ambasadei ruse de la Kabul, precum şi a patru afgani, informează AFP.

Un combatant al grupării Stat Islamic „a acţionat centura sa cu explozivi în timpul unei adunări la care participau angajaţi ruşi”, lângă ambasadă, a anunţat gruparea într-un comunicat postat pe Telegram, citată de Agerpres.

Secretarul doi al ambasadei ruse şi paznicul acesteia, angajat ce are atât atribuţii de pază cât şi de securitate, au murit după atacul executat aproape de clădirea secţiei consulare a ambasadei, a precizat Alexandr Bastrikin, preşedintele Comitetului de Instrucţie rus, instituţie subordonată Kremlinului.

Teroristul autor al atacului a fost iniţial reperat de forţele de securitate aflate la faţa locului şi care au intervenit pentru a-l imobiliza, dar acesta a reuşit totuşi să-şi detoneze dispozitivul exploziv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri