Caută
Close this search box.

Stoltenberg pune sub semnul întrebării logica politicii Germaniei privind livrarea de arme Ucrainei

stoltenberg

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a criticat vineri logica argumentelor Berlinului împotriva livrării de mari cantităţi de ame din dotarea forţelor armate către Ucraina, care combate invazia rusă, relatează dpa.

Întrebat dacă aliaţii ar trebui să pună sub semnul întrebării mai curând obiectivele de creştere a capacităţii militare şi nu livrarea de echipamente suplimentare Ucrainei, Stoltenberg a subliniat că, în opinia sa, o înfrângere a Ucrainei este mai periculoasă decât scăderea ritmului de întărire a stocurilor de arme ale ţărilor NATO.

„Asigurând că Rusia, preşedintele Putin, nu câştigă în Ucraina, sporim şi propria noastră securitate”, a declarat Stoltenberg, la o întâlnire cu secretarul de stat american Antony Blinken la Bruxelles, potrivit Agerpres.

Folosirea armelor statelor NATO contribuie la reducerea riscului unei acţiuni agresive a Rusiei împotriva unor state aliate, a adăugat el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri