Tribunalul Frunzensk din Sankt Petersburg a înregistrat primul proces în oraș, pentru a contesta o decizie a comisiei de mobilizare, a informat Serviciul de presă al instanțelor orașului.
Procesul a fost intentat împotriva comisiei de mobilizare și a comisariatului militar al districtului Frunzensk.
Reclamantul anunţă că la data de 22 septembrie a ajuns la comisariatul militar, în urma unei somații pentru clarificarea actelor de înmatriculare militară, informează Rador.
„În aceeași zi, fără controlul medical, fără a constata existența unor temeiuri de amânare sau scutirea de la mobilizarea, el a fost convocat și i s-a înmânat o somație să se prezinte la comisariat pentru a fi trimis la locul efectuării serviciului militar pe data de 22 septembrie, la ora 16:00”, se specifică într-un comunicat remis presei.
Reclamantul a formulat o cerere de anulare a serviciului militar cu unul civil alternativ, precizând că nu este de acord cu decizia comisiei. Așadar, solicită instanței să declare ilegală și să anuleze decizia comisiei de mobilizare, să se declare ilegală și să fie anulat ordinul emis de comisariat, precum și să oblige să se ia o hotărâre privind scutirea de la mobilizare, mai notează sursa citată.
Cu toate acestea, reclamantul solicită măsuri prealabile de protecție sub forma suspendării hotărârii comisariatului. Cererea administrativă nu a fost, deocamdată, examinată.