Caută
Close this search box.

VIDEO Cărbunaru: România este pregătită să gestioneze aprovizionarea cu gaze şi energie

cărbunaru

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a declarat joi că România este pregătită să gestioneze nevoia de aprovizionare cu gaze şi cu energie electrică.

El a fost întrebat, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, dacă problemele tehnice ale Romgaz, din cauza cărora sunt preluaţi aproximativ un milion de metri cubi din gazul deja depozitat, pot ameninţa planurile pe care Guvernul şi le-a făcut pentru a asigura pe timp de iarnă gazul pentru populaţie şi marii consumatori.

„România este pregătită să gestioneze nevoia de aprovizionare cu gaze şi cu energie electrică, dar ne referim acum la gaze. După cum bine ştiţi, deja stocurile României de gaze naturale depăşesc stocurile pe care le aveam în perioada similară a anului trecut, sunt 76% din aceste stocuri deja pline, iar din perspectiva cifrelor asta înseamnă peste 2 miliarde de metri cubi de gaze.

Această chestiune concretă la care vă referiţi, de un milion de metri cubi, şi care vizează o perioadă limitată la câteva zile, pentru că acea revizie pe care Romgaz o desfăşoară şi care a necesitat, pentru a-şi onora obligaţiile contractuale, preluarea cantităţii de gaze respective dintr-unul dintre depozitele pe care le gestionează, va fi nu doar rezolvată ca reparaţii, pentru că e vorba de un motor termic, înţeleg, dar şi ulterior, prin compensarea acelei cantităţi care va reveni în depozitele Romgaz”, a menţionat Cărbunaru, conform Agerpres.

El a adăugat că din luna martie şi până acum depozitele de gaze ale României au crescut şi vor continua să crească.

„Asta arată şi confirmă că România este, faţă de alte state europene care sunt afectate de oscilaţiile livrărilor de gaze naturale, în siguranţă, având 90% din nevoia internă acoperită de producţia proprie. Asta se vede şi în modalitatea în care se pregătesc stocurile pentru iarnă, dar şi în capacitatea noastră de a asigura cetăţenii şi România că există gaze”, a afirmat Cărbunaru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri