Vladimir Putin a intrat în Sala Sfântul Gheorghe din Marele Palat al Kremlinului, unde președintele rus a semnat decretele prin care a anexat patru regiuni ucrainene, cu pas săltat, iar la final a scandat zâmbind „Rusia”. Asta, în ciuda faptului că în una dintre regiunile anexate, Zaporojie, în aceeași zi forțele armate ruse au omorât și rănit zeci de civili într-un atac cu rachetă. Asta, în ciuda morților, de o parte și de alta, a torturilor, a sancțiunilor. Putin a oferit vineri de la Kremlin imagine care pare desprinsă din cele mai de groază distopii.
Două mese au fost amenajate în sală pentru ceremonia de semnare a decretelor de anexare. La una dintre ele au stat șefii celor patru regiuni, care semnau pe rând documentul. Putin s-a așezat la cealaltă masă.
Ceremonia de semnare a decretelor s-a încheiat vineri cu o imagine șocantă, pentru vestici: președintele rus Vladimir Putin își împreunează mâinile cu liderii impuși de Rusia în cele patru regiuni ocupate ale Ucrainei care au fost anexate la Federația Rusă, scandând, în aplauzele celor din sală, „Rusia”.
Putin, zâmbind, i-a încurajat pe cei din sală care au început și ei la rândul lor să scandeze „Rusia”.
Russian President Vladimir Putin signs documents to annex occupied Ukraine lands "forever" during a ceremony at the Kremlin, formalizing Europe's biggest land grab since World War II https://t.co/Rs44aJ5ruJ pic.twitter.com/m2ecIqpccI
— Bloomberg (@business) September 30, 2022