Biden i-a cerut lui Zelenski să nu se mai plângă public că nu primește suficiente ajutoare militare din SUA

biden

Președintele american Joe Biden i-a cerut omologului său ucrainean Volodimir Zelenski să nu se mai afirme în public că Statele Unite nu furnizează suficient ajutor militar Kievului, scrie The Washington Post, citând un înalt oficial din administrația democrată de la Washington.

„Menținerea susținerii [pentru ajutoarele acordate Ucrainei] aici în Congres și în rândul publicului american mai larg este un lucru la care ne gândim și ne dăm seama că va deveni inevitabil o provocare tot mai mare de-a lungul timpului”, a declarat sursa respectivă, pentru jurnaliștii americani.

Biden l-a înțeles pe Zelenski, ca politician care trebuie să militeze puternic pentru poporul său, dar în privat i-a spus de asemenea că îi va fi greu să tot ceară bani Congresului, dacă președintele ucrainean pare nerecunoscător și spune mereu că ajutoarele aprobate nu sunt suficiente.

Deși sursa The Post nu a menționat când a avut loc această discuție între cei doi, luna viitoare președintele american se va confrunta cu primul său test în fața electoratului, de la preluarea mandatului, Partidul Democrat urmând să încerce să își mențină controlul asupra Camerei Reprezentanților, la alegerile parțiale („midterm”) din noiembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *