Caută
Close this search box.

Din Rusia au dispărut peste 1,5 milioane de uniforme militare

rusia

Odată cu începerea mobilizării anunțate de președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în Regiunea Transbaikalia nu au mai fost găsite 1,5 milioane de uniforme militare, raportează generalul locotenent și deputatul Dumei de Stat, Andrei Gurulev, pe canalul său Telegram.

Potrivit acestuia, din punctele de recrutare au dispărut un milion și jumătate de uniforme.

„Avem probleme astăzi. Era acolo, s-au evaporat undeva? Nimeni, nicăieri nu poate explica nimic”, a scris Gurulev, conform Ziare.com.

Deputatul Dumei de Stat consideră că este necesară pregătirea punctelor de primire a recruților pentru un nou val de mobilizare acum. Pentru aceasta, trebuie să fie echipate cu tot ce este necesar. În special, cu uniforme militare.

Generalul Dmytro Bulgakov ar fi responsabil pentru lipsă. La sfârșitul lunii septembrie, Bulgakov a fost demis din funcția de ministru adjunct al Apărării al Federației Ruse.

Recruților din Regiunea Tuva li s-au promis făină, cartofi și un cap de berbec . Autoritățile uneia dintre cele mai sărace regiuni ale Rusiei au promis și ele că vor plăti câte 5.000 de ruble, pentru fiecare copil din familiile afectate de mobilizare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri