Încă o ţară se retrage de la ediţia Eurovision din 2023. Radiodifuzorii din Macedonia de Nord şi Muntenegru confirmaseră deja că nu vor participa la ediţia din 2023 din cauza majorării taxei de participare.
BBC News a fost informat că ţărilor li s-a cerut să plătească mai mult pentru a compensa banii pierduţi după excluderea Rusiei din concurs.
EBU – care organizează concursul – a confirmat lista celor 37 de participanţi pentru concursul din 2023.
Suma pe care fiecare radiodifuzor participant o plăteşte pentru a se înscrie nu este făcută publică, dar costul total între toţi participanţii se ridică în mod obişnuit la aproximativ 5 milioane de euro, iar gazda plăteşte o sumă suplimentară, potrivit Agerpres.
Lucru pe care acum Bulgaria anunţă şi ea că nu poate să-l facă.
Bulgaria, Macedonia de Nord şi Muntenegru nu au reuşit să treacă de semifinala concursului de anul acesta. Liverpool a fost ales drept oraş gazdă în parte datorită „ofertei sale culturale care plasează Ucraina în centrul” evenimentului de anul viitor, a declarat BBC.