Caută
Close this search box.

Liderii din UE se reunesc la Bruxelles pentru a discuta despre mijloacele de ieşire din criza energetică

ue

Liderii din Uniunea Europeană se reunesc joi şi vineri la Bruxelles pentru un alt summit de două zile, la care atenţia se va concentra pe impactul războiului din Ucraina asupra pieţei energiei din blocul comunitar, relatează Agerpres, citând DPA.

Este de aşteptat ca tema reducerii preţurilor la gaz să fie intens discutată, în contextul în care o propunere recentă a Comisiei Europene nu a detaliat cum ar putea funcţiona plafonarea preţurilor la gaz.

Majoritatea ţărilor cer o astfel de măsură, în timp ce unele, între care Germania şi Olanda, rămân sceptice.

Propunerea prezentată marţi prevede posibilitatea de a limita preţurile la vânzările en gros de gaz numai ca ultimă soluţie.

Liderii din UE ar urma să discute de asemenea despre cum se pot finanţa potenţialele măsuri privind preţul la gaz şi pachetele de ajutor pentru a sprijini populaţia şi companiile în contextul scumpirii uriaşe a energiei.

Unii comisari europeni şi unele state membre, printre care Italia, vor să combată criza energetică prin măsuri similare cu cele introduse în timpul crizei de COVID-19, când ţările din UE au împrumutat bani colectiv.

În afară de preţurile la energie, liderii din UE ar urma de asemenea să discute despre sprijinul pentru Ucraina, după atacurile ruseşti cu rachete şi drone, soldate cu victime, din această săptămână.

În mai, Comisia a propus oferirea a nouă miliarde de euro în granturi şi împrumuturi pentru Ucraina pentru ca administraţia sa civilă să poată funcţiona în continuare.

Până acum, numai trei miliarde de euro au fost eliberaţi, ceea ce a dus la apeluri de a îmbunătăţi modul în care Ucraina, devastată de război, primeşte ajutor de la UE.

La summit va fi discutată totodată şi relaţia UE cu China. Provocările legale de drepturile omului şi poziţia Chinei în economia globală ridică întrebări dificile pentru liderii din UE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri