MAE regretă decizia Preşedinţiei gaboneze a Consiliului de Securitate al ONU de a nu permite României şi Lituaniei să ia cuvântul

mae

Ministerul Afacerilor Externe regretă decizia Preşedinţiei gaboneze a Consiliului de Securitate al ONU de a nu permite reprezentanţilor României şi Lituaniei să ia cuvântul în cadrul reuniunii din data de 21 octombrie, pe tema aspectelor umanitare din Ucraina.

Potrivit MAE, decizia este cu atât mai regretabilă cu cât Misiunea Permanentă a României pe lângă Naţiunile Unite fusese informată anterior că este înscrisă pe lista de vorbitori.

Intervenţia României în cadrul reuniunii Consiliului de Securitate al ONU ar fi contribuit la o mai bună informare a membrilor Consiliului pe teme umanitare, precum gestionarea situaţiei celor peste 2,6 milioane de refugiaţi ucraineni care au intrat în România de la începutul războiului şi privind sprijinul acordat exportului de cereale din Ucraina prin care se ameliorează accesul la alimente şi se atenuează criza alimentară provocată de Rusia la nivel global„, au transmis reprezentanţii MAE.

Conform aceleiaşi surse, au fost efectuate deja demersuri pe lângă Preşedinţia gaboneză şi pe lângă alţi membri ai Consiliului, pentru a exprima dezamăgirea faţă de revizuirea deciziei.

Intervenţia României a fost transmisă ulterior în scris, ca document oficial al sesiunii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *