Caută
Close this search box.

Proteste ale membrilor şi simpatizanţilor partidului AUR; mesaje legate de preţurile la energie şi alimente

aur

Membri şi simpatizanţi ai partidului AUR s-au adunat, duminică, în câteva oraşe din ţară pentru a protesta împotriva măsurilor luate de Guvern în ultima perioadă.

Câteva zeci de persoane, membri şi simpatizanţi ai AUR, au participat, în faţa Palatului Administrativ din municipiul Bistriţa, la un protest faţă de creşterea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale, cerând revenirea la o piaţă reglementată şi „decizii corecte” din partea guvernanţilor. Protestul a fost unul autorizat, însă numărul participanţilor a fost mai mic faţă de cel estimat de către organizatori.

Preşedintele filialei judeţene Bistriţa-Năsăud a AUR, Dragoş Hârjoabă, le-a mărturisit celor prezenţi că are emoţii, fiind primul protest pe care îl organizează, şi şi-a început discursul cu o rugăciune.

Liderul judeţean al alianţei a transmis un mesaj către partidele aflate la putere, cerând să fie luate decizii care să ajute România să treacă peste criza energetică.

„Mă adresez celor care sunt la putere şi aş vrea să le spun că în România este important ca omul să trăiască bine, nu e important ca străinul să trăiască bine şi vreau să le spun că, atât timp cât noi ne producem energia electrică, nu avem niciun motiv ca să se întoarcă la români cu preţuri de 10, 20 de ori mai mari. Cred că sunteţi în măsură să conştientizaţi gravitatea crizei care vine peste noi şi este foarte important să luaţi acum deciziile corecte, până nu este prea târziu”, a spus Dragoş Hârjoabă.

Şi alţi participanţi la protest care au dorit să vorbească au avut posibilitatea să preia microfonul, apoi din boxa adusă de organizatori au răsunat cântece patriotice, acoperite pe alocuri de vuvuzele.

* La Sibiu, protestul AUR a durat în jur de trei trei ore, fiind organizat în faţa sediului Prefecturii, unde au venit mai multe zeci de persoane.

Manifestanţii au adus cu steaguri şi pancarte cu următoarele mesaje: „Aţi liberalizat energia, aţi îndatorat România”, „Popescu de la Energie ne-a băgat în datorie!”, „Jos guvernul trădător!”, „Sunt român şi nu sunt de vânzare”. Protestarii au scandat împotriva Guvernului şi a preşedintelui Klaus Iohannis.

În municipiul Vaslui, aproximativ 150 de membri şi simpatizaţi ai AUR au participat în Piaţa Centrului Civic la protestul organizat de reprezentanţii formaţiunii politice.

Deputatul AUR de Vaslui, Raisa Enachi, a vorbit despre creşterea preţurilor la alimente şi servicii.

„Suntem aici pentru facturile aberante care cresc de la o zi la alta, pentru preţurile mari. (…) Ce facem cu aceste facturi? Doamna Ursula, la şedinţă, pe 14 septembrie, ne-a spus să dăm facturile la Moscova. Ce are Moscova cu noi? Noi suntem în Uniunea Europeană, noi ne dorim să trăim liber la noi acasă. Noi ne dorim să mâncăm produsele noastre, nu impuse de ei. Da, suntem de acord să fim o Uniune Europeană, dar să nu uite că fiecare ţară are tradiţia, are poporul său”, a declarat Raisa Enachi.

Participanţii la protest au scandat lozinci împotriva Guvernului şi au afişat pancarte cu mesaje ca: „Virgil de la Energie va intra la puşcărie!”, „Coaliţia din România a legalizat hoţia!” sau „Simion în România câştigă preşedinţia!”, cerând demisia Executivului.

* De asemenea, câteva zeci de persoane au participat şi în municipiul Braşov la un protest antiguvernamental organizat de AUR.

Participanţii la protest au fluturat steaguri tricolore cu însemnele AUR, au afişat pancarte pe care se putea citi: „Jos guvernul mafiot”, „Plecaţi din fruntea ţării, ne-aţi umilit destul”, „Noi, creştinii patrioţi, vom scăpa de hoţi” şi „Credinţa aduce biruinţa”. Au scandat lozinci anti-guvernamentale şi au cântat „Deşteaptă-te române!”.

„Nu contează că armata nu e numeroasă, trebuie să fie aprigă şi inimoasă”, a transmis, prin portavoce, deputatul Ionel Flucuş.

Protestul, care a durat mai puţin de o jumătate de oră, s-a desfăşurat fără incidente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri