Caută
Close this search box.

Singapore, înainte de licitaţie. Un schelet de T-Rex a atras mii de vizitatori

t-rex

Scheletul unui Tyrannosaurus Rex a atras mii de vizitatori în Singapore, dornici să admire această fosilă uriaşă înainte ca ea să fie scoasă la licitaţie în Hong Kong, informează Reuters.

Mulţi vizitatori şi-au făcut selfie-uri alături de scheletul acestui dinozaur, supranumit „Shen” – cuvântul chinezesc pentru „zeu” -, care măsoară 12,2 metri în lungime, 4,6 metri în înălţime şi cântăreşte 1.400 de kilograme.

Fosilele acestui T-Rex, care a trăit în urmă cu 66 milioane-68 milioane de ani, au fost descoperite în statul american Montana în 2020.

Atunci când „Shen” va fi pus în vânzare, aceasta va fi prima licitaţie dedicată unei fosile de T-Rex în Asia, au anunţat reprezentanţii casei de licitaţii Christie’s.

Anumiţi experţi s-au declarat însă îngrijoraţi, considerând că astfel de relicve importante nu ar trebui să fie vândute la licitaţie unor colecţionari privaţi, întrucât ele ar putea să nu mai fie disponibile, după vânzare, pentru public sau pentru oamenii de ştiinţă.

Francis Belin, preşedintele diviziei Asia Pacific din cadrul casei Christie’s, şi-a exprimat speranţa că astfel de relicve excepţionale să ajungă în colecţiile unor instituţii, pentru ca ele să poată fi văzute de public, conform Agerpres.

Preţul de pornire în cadrul acestei licitaţii nu a fost anunţat pentru „Shen”, nefiind dezvăluită nici identitatea vânzătorului său. Potrivit lui Francis Belin, scheletul unui alt T-Rex, supranumit „Stan”, a fost vândut cu 31,8 milioane de dolari la finalul unei licitaţii organizate la New York în 2020.

„Shen” va rămâne expus pentru publicul din Singapore timp de trei zile, până duminică. Licitaţia din Hong Kong care îi este dedicată va avea loc pe 30 noiembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri