Ziua Bucovinei este sărbătorită, începând din 2015, la 28 noiembrie, fiind instituită prin Legea 250/2015. La această dată, în 15/28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei a adoptat, la Cernăuţi, moţiunea privind „Unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechiile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu Regatul României”.
Regele Ferdinand I a consfinţit actul unirii Bucovinei cu România, prin decretul din 18/31 decembrie 1918, când doi reprezentanţi ai acestei provincii istorice, respectiv Iancu Flondor şi Ion Nistor, au intrat în Guvernul României condus de Ion I.C. Brătianu. Parlamentul român, întrunit în şedinţă solemnă, la 29 decembrie 1919, a confirmat actul Unirii, potrivit volumului „Istoria României în date” (2003).
Înfrângerea militară din Primul Război Mondial a dus şi la destrămarea imperiilor centrale – Austro-Ungaria, otoman şi ţarist. Primul care s-a prăbuşit a fost, cum era de aşteptat, cel austro-ungar. La 3/16 octombrie 1918, împăratul Carol I de Habsburg trimitea manifestul intitulat „Către popoarele mele credincioase” ce privea reorganizarea imperiului într-o federaţie de şase state „independente” (austriac, ungar, ceh, iugoslav, polonez şi ucrainean), Transilvania rămânea în continuare în componenţa Ungariei, iar partea de nord-vest a Bucovinei, cu oraşele Cernăuţi, Storojineţ şi Siret, urma să intre în Ucraina, conform volumului amintit.
Un răspuns în faţa acestei manevre a venit din partea românilor emigraţi din Austro-Ungaria, în numele lor şi „al fraţilor subjugaţi de acasă”. În cadrul Adunării de la Iaşi, din 6/19 octombrie 1918, a fost adoptată Declaraţia prin care nu se recunoştea Monarhiei dreptul de a se ocupa de soarta românilor din Ardeal şi Bucovina. Românii ardeleni şi bucovineni şi-au exprimat astfel hotărârea să lupte „prin toate mijloacele şi pe toate căile, ca întreg neamul românesc să fie constituit într-un singur stat naţional şi liber, sub domnia Dinastiei române”, se arată în ampla lucrare „Istoria românilor” (vol. VII, tom II, Ed. Enciclopedică, 2003).
De cealaltă parte, Adunarea Naţională Constituantă a Consiliului Naţional Ucrainean convocată, la Liov, a proclamat „independenţa” teritoriului ucrainean, în cadrul Austro-Ungariei, urmând ca acesta să înglobeze Galiţia orientală, Bucovina nord-vestică şi Rusia subcarpatică din nordul Ungariei. Proclamaţia de la Liov a produs o mare îngrijorare în rândul românilor din Bucovina.
Imediat, deputaţii români din Parlamentul de la Viena au constituit Consiliul Naţional Român din Austria, iar la 16/29 octombrie 1918, venea declaraţia de răspuns a „Corpului voluntarilor transilvăneni şi bucovineni” la manifestul amintit mai sus, în care, se exprima voinţa românilor şi se proclama dezlipirea provinciilor româneşti Transilvania, Banatul, Maramureşul şi Bucovina de la Austro-Ungaria şi reunirea lor cu România.
Fruntaşii mişcării naţionale a românilor din Bucovina au întreprins o serie de acţiuni. Sextil Puşcariu, care avea legături strânse cu refugiaţii bucovineni, dar şi cu factorii politici de la Iaşi, a hotărât, împreună cu un însemnat grup de colaboratori, să înfiinţeze publicaţia „Glasul Bucovinei”, ce a avut un rol remarcabil în lupta pentru unire. În primul număr apărut la 9/22 octombrie a fost publicat programul unioniştilor bucovineni, intitulat „Ce vrem” (scris de Sextil Puşcariu), adoptat la 11 octombrie 1918, în care se preciza: „Vrem: să rămânem români pe pământul nostru strămoşesc şi să ne cârmuim singuri, precum o cer interesele noastre româneşti” potrivit lucrărilor „Istoria României în date” (2003) şi „Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) Ferdinand I” (vol. II, autor Ioan Scurtu).
La 14/27 octombrie 1918 a fost creat, la Cernăuţi, un Consiliu Naţional Român, alcătuit din 50 de membri reprezentând diferite pături sociale. Sub conducerea lui Iancu Flondor a fost formulată dorinţa Bucovinei întregi de unire cu „celelalte Ţări Româneşti într-un stat naţional independent”. Ucrainenii reuniţi la rândul lor, într-o adunare naţională (31 octombrie/12 noiembrie), au refuzat să recunoască hotărârile românilor. Teritoriul Bucovinei a devenit, astfel, loc de dispută. În aceste împrejurări, Iancu Flondor, a făcut apel la guvernul român, aflat, încă, în exil, la Iaşi. Regele Ferdinand I a admis această cerere, iar la 11/24 noiembrie, Divizia 8 Infanterie a generalului Iacob Zadic a intrat în Cernăuţi, potrivit lucrării „O istorie a românilor” (Editura Meronia, 2007, autor Ion Bulei). A doua zi s-a întrunit Consiliul Naţional, ai cărui reprezentanţi au declarat că în virtutea hotărârii Constituantei din 14/27 octombrie, Consiliul îşi impune autoritatea asupra întregii Bucovine.
La 15/28 noiembrie 1918, în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan din Cernăuţi, s-au desfăşurat lucrările Congresului General al Bucovinei, la care au participat 74 de delegaţi ai Consiliului Naţional, 13 delegaţi ai ucrainenilor, şapte ai germanilor şi şase ai polonezilor. S-au aflat la Cernăuţi, câteva mii de locuitori veniţi din diferite colţuri ale Bucovinei.
Preşedintele Congresului, Iancu Flondor, a prezentat Moţiunea, care s-a constituit într-o hotărâtă declaraţie de unire, subliniind caracterul românesc al Bucovinei şi asuprirea naţională din 144 de ani de stăpânire străină. Astfel, membrii Congresului General al Bucovinei au hotărât: ”Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu Regatul României”. Atât reprezentantul polonezilor, Stanislaus Kwiatkowski, cât şi cel al germanilor, Alois Lebouton, s-au pronunţat în favoarea unirii.
O ediţie specială a ”Glasului Bucovinei” a salutat hotărârea adoptată: ”Visul nostru de aur s-a împlinit. Părinţii noştri, care au murit de dorul acestui vis, de azi înainte vor găsi odihna cuvenită în pământul liber şi dezrobit”, potrivit ”Istoria românilor” (vol. VII, tom II, Ed. Enciclopedică, 2003).
La 2 octombrie 2013, Plenul Senatului României a adoptat proiectul de lege prin care data de 28 noiembrie urma să devină Ziua Bucovinei. Camera Deputaţilor, forul decizional, a adoptat proiectul la 7 octombrie 2015. Iniţiatorii acestui proiect de lege au fost trei senatori şi un deputat PNL care, în expunerea de motive au precizat că „această iniţiativă parlamentară are şi rolul de a impulsiona activitatea asociaţiilor şi fundaţiilor româneşti din regiunea Cernăuţi (actuala Bucovina de Nord) şi de a trezi conştiinţa tinerei generaţii cu privire la istoria şi valorile politico-sociale ale poporului român. Nu trebuie uitate sacrificiile strămoşilor pentru formarea Statului Unitar Naţional Român, visul României Mari, iar ca stat european nu trebuie uitate valorile fiecărei provincii româneşti care fac parte din moştenirea culturală europeană”, potrivit http://cdep.ro/.
Sursa: Agerpres
