Caută
Close this search box.

Adrian Câciu vorbeşte despre rectificare bugetară ca reglare a deficitului bugetar

adrian câciu

Un element foarte important al rectificării bugetare ce se pregăteşte este reducerea deficitului, ca pondere din PIB, de la 5,84% la 5,74% pe cash, a decclarat ministrul Finanţeor Adrian Câciu.

Practic continuăm traseul pe care ni l-am angajat pe procedura de deficit excesiv iar acolo unde reuşim să facem o reducere mai accentuată o facem din programare şi nu numai din execuţia bugetară, a precizat ministrul.

Adrian Câciu a afirmat că mâine se va aproba rectificarea bugetară, care este din nou pozitivă, având în vedere datele de la Comisia Naţională de Prognoză, referitoare la prognoza de toamnă, iar creştere economică prognozată de 4,6% în acest an.

”Ca element foarte important al aceste rectificări este reducerea deficitului, ca pondere din PIB, de la 5,84% la 5,74% pe cash. Practic continuăm traseul pe care ni l-am angajat pe procedura de deficit excesiv, iar acolo unde reuşim să facem o reducere mai accentuată o facem din programare, şi nu numai din execuţia bugetară”, a mai spus ministrul.

”Deficitul pe valori nominale se menţine la acelaşi nivel ca şi la prima rectificare, de 80,1 miliarde de lei, a explicat ministrul, el precizând că principiul acestei rectificări a fost să aloce fondurile suplimentare pentru asigurarea cu prioritate a cheltuielilor obligatorii, asigurarea fondurilor pentru funcţionarea unităţilor administrativ teritoriale, în vederea desfăşurării activităţii ordonatorilor de credite, până la finalul anului, asigurarea drepturilor de asistenţă socială, a fondurilor pentru cheltuielile cu bursele şi finanţării căminelor pentru persoane vârstnice, al asistenţilor personali pentru persoanele cu handicap, a serviciilor sociale din sistemul de protecţie, centrele de zi ,etc.

Ministrul a ţinut să precizeze că ultima rectificare din an este ”o rectificare a adevărului”. ”Acolo se vede diferenţa între programare şi execuţie, în principiu ordonatorii care au nevoie primesc sume suplimentare şi cei care nu au reşit o execuţie bugetară pierd anumite sume de bani”, a precizat ministrul Câciu, adăugând că ceea ce s-a angajat Guvernul se va regăsi în bugetul anului viitor.

El a arătat că pe site-ul Ministerului de Finanţe au pus în transparenţă decizională rectificarea bugetară.

”Acolo se observă că veniturile bugetului general consolidat se majorează pe sold, cu suma de 521,1 milioane de lei, iar cheltuielile bugetului general consolidat se majorează pe sold, cu suma de 522,1 milioane de lei.

Veniturile bugetului de stat pe anul 2022 se diminuează cu suma de un 1,940 miliarde lei, iar influenţele se reflectă în principal la impozitul pe profit, care vine pe plus, cu 1,6 miliarde de lei.

Majorarea se datorează avansului încasărilor din impozitul pe profit comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2021. Un plus la alte impozite pe profit, venituri şi câştiguri din capital de la persoane juridice de 199 de milioane de lei.

Un minus la TVA de 1,6 miliarde de lei în baza programării făcute în prima rectificare, având în vedere şi rezultatele din datele semnal pe PIB trimestrul IV, care reflectă o încetinire a economiei, în sensul că, chiar dacă este creştere, este în viteză mai lentă decât în trimestrele anterioare.

O reducere la accize de 670 de milioane de lei, o reducere pe taxa de utilizare a bunurilor, a autorizării utilizării bunurilor sau pe desfăşurare de activităţi de 1,3 miliarde de lei şi o creştere a veniturilor nefiscale de 3,7 miliarde de lei”, a prezentat ministrul datele din rectificare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri