Caută
Close this search box.

Incendiu la o secţie a Spitalului pentru Copii din Cluj: micuţii au fost evacuaţi

Un incendiu a izbucnit, joi, la Secţia Pediatrie 2 a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii din municipiul Cluj-Napoca, pacienţii fiind evacuaţi în siguranţă de personalul medical, transmite Agerpres.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, în acest caz a fost activat Planul roşu de intervenţie.

„În momentul sosirii pompierilor la faţa locului s-a constatat că ardea masca din materiale plastice a canalului tehnic dintr-un grup sanitar situat la etajul trei al spitalului, cu degajări intense de fum la etajele trei, patru şi cinci. Flăcările au fost stinse imediat după sosirea pompierilor la faţa locului. Nu au fost înregistrate persoane rănite în urma acestui eveniment”, a transmis ISU Cluj.

La faţa locului au intervenit trei autospeciale pentru stins incendii, o auto-platformă pentru intervenţii la înălţime şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Pacienţii şi aparţinătorii de la etajele trei, patru şi cinci au fost evacuaţi până la sosirea forţelor de intervenţie, fiind relocaţi în alte spaţii din interiorul spitalul.

Foto: ISU Cluj

„În aceste momente se verifică canalul tehnic şi spaţiile spitalului pentru a se confirma lipsa oricărui pericol şi a fi redate în folosinţă spaţiile evacuate ale spitalului”, au mai transmis reprezentanţii ISU Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri