Caută
Close this search box.

Familia Regală a României, primită de Papa Francisc la Vatican

Papa Francisc a primit astăzi, la Vatican, vizita Familiei Regale a României. Este a doua oară când Majestatea Sa Margareta și Principele Radu se întâlnesc cu Papa Francisc, potrivit TVR.

Familia Regală a vizitat la Vatican zonele închise publicului larg. Această vizită continuă istoria centenară a relațiilor dintre Sfântul Scaun și Casa Regală a României, începute de regele Ferdinand I, în 1920, ajungând să fie reglementate juridic prin concordatul care a fost semnat pe 10 mai 1927 și a intrat în vigoare în 1929. Apoi, pe vremea lui Carol al II-lea a fost deschisă Legația României pe lângă Sfântul Scaun la rangul de ambasadă, în 22 decembrie 1938.

Regele Mihai a participat la funeraliile papei Ioan Paul al II-lea, în 2005, și la o Sfântă Liturghie celebrată în prezența papei Benedict al XVI-lea, în 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri