Caută
Close this search box.

Fostă deputată, mamă a 55 de copii, a fost condamnată la 50 de ani de închisoare pentru că a comandat uciderea soțului ei

Flordelis dos Santos de Souza, fostă deputată braziliană şi cântăreaţă de muzică religioasă, a fost condamnată la 50 de ani şi 28 de zile de închisoare pentru că a ordonat uciderea soţului său, relatează The Guardian, preluat de News.ro.

Flordelis a fost găsită vinovată şi de tentativa de otrăvire a lui Anderson do Carmo cu cianură cel puţin de şase ori înainte de a renunţa la această metodă şi a aranja ca soţul să-i fie ucis.

Do Carmo, în vârstă de 42 de ani, a fost împuşcat de mai multe ori în iunie 2019, când revenea la casa în care cei doi locuiau împreună cu cei 55 de copii ai lor – biologici şi adoptivi, la periferia oraşului Rio de Janeiro.

Unul dintre fiii lui Flordelis, Flavio, a fost condamnat anul trecut la 33 de ani de închisoare pentru că a comis crima, iar fratele său adoptiv Lucas Cezar a fost condamnat la şapte ani de închisoare pentru că a ajutat la cumpărarea armei crimei, sentinţă redusă pentru că a fost cooperant cu poliţia. Alte patru persoane, inclusiv un fiu biologic şi unul adoptiv, au primit pedepse cu închisoarea în acest an.

Foto: https://agenciabrasil.ebc.com.br/

La proces, avocaţii lui Flordelis au afirmat că femeia nu ştia de crima comisă de oameni care voiau să o protejeze de abuzuri sexuale şi fizice comise de soţul ei. Un judecător a respins aceste argumente şi a ajuns la concluzia că femeia a fost autorul moral al crimei care a fost mascată după comitere ca un jaf.

O altă persoană judecată în acelaşi proces, Simone Rodrigues, fiica lui Flordelis, a fost condamnată la 31 de ani, patru luni şi 20 de zile de închisoare pentru rolul jucat în comiterea crimei. Alţi doi copii şi o nepoată au fost achitaţi.

Flordelis, în vârstă de 61 de ani, s-a născut şi a crescu în Jacarezinho, favela din Rio unde a început să cânte în anii 1990, şi l-a cunoscut pe Do Carmo, care era cu 16 ani mai tânăr decât ea, atunci când el era adolescent.

Citește și: Anchetatorii au documentat deja peste 400 de crime de război

Cuplul a înfiinţat împreună o biserică şi a devenit celebru pentru imensa familie – 55 de copii, cei mai mulţi adoptivi. Mii de oameni frecventau cele nouă biserici în care cânta Flordelis şi femeia apărea la televiziune ca un exemplu de mamă devotată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri