Medic şi om de ştiinţă de origine română, cu o bogată activitate ştiinţifică în SUA, specialist în domeniul biologiei celulare şi laureat al Premiului Nobel în 1974, George Emil Palade s-a născut la Iaşi, la 19 noiembrie 1912. Tatăl său, Emil Palade, a fost profesor de filosofie, iar mama sa, Constanţa Cantemir Palade, a fost învăţătoare, mediul familial fiind cel care i-a insuflat un mare respect pentru cărţi, şcoală şi educaţie, potrivit https://www.concursgepalade.ro/. George Emil Palade a murit la 7 octombrie 2008, la San Diego, California, la vârsta de 96 de ani.
A luat bacalaureatul la Liceul „Al. Haşdeu” din Buzău şi în 1930 a intrat la Şcoala de Medicină de la Universitatea din Bucureşti. A arătat un interes crescut pentru ştiinţele biomedicale, ceea ce l-a determinat să lucreze ca asistent la laboratorul de anatomie. Timp de şase ani s-a pregătit în medicină internă, dar şi-a făcut teza de doctorat în anatomie microscopică.
Teza intitulată „Tubul urinifer al delfinului. Studiu de morfologie şi fiziologie comparativă” a susţinut-o în 1940. În 1943 a devenit, prin concurs, conferenţiar universitar la Catedra de Anatomie a Facultăţii de Medicină din Bucureşti, condusă de profesorul Francisc Rainer, după ce parcursese, etapele de preparator (încă din timpul studenţiei), asistent şi şef de lucrări, potrivit lucrării „Membrii Academiei Române 1866-2003” (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, 2003), relatează Agerpres.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Palade a făcut parte din corpul medical al Armatei române
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a făcut parte din corpul medical al Armatei române, iar după război – încurajat de Grigore Popa, succesorul profesorului Rainer – a mers în Statele Unite pentru alte studii.
A lucrat timp de câteva luni în Laboratorul de Biologie al Universităţii din New York. În acea perioadă, l-a cunoscut pe Albert Claude, care a făcut o prezentare privind activitatea sa în microscopia electronică. După o scurtă discuţie, acesta l-a invitat pe tânărul Palade să lucreze cu el la Institutul Rockefeller de Cercetări Medicale.
În 1952 a obţinut cetăţenia americană, urmând, ulterior, o strălucită carieră universitară. În 1961 a devenit şeful Departamentului de Biologie Celulară al Institutului „Rockefeller” din New York şi, din 1972, profesor de biologie celulară a Universităţii Yale din New Haven (Connecticut), unde a condus Departamentul de Biologie Celulară. Din 1990 a lucrat la Universitatea din San Diego (California).
În cadrul cercetărilor sale, a creat „Fixatorul Palade” pentru microscopia electronică (1952), a descris structura ultrafină a mitocondriei şi topografia unor enzime ale catenei de oxireducere celulară (1952-1953), a descoperit ribozomii, organite implicate în sinteza proteinelor, numite în literatura de specialitate „Granule Palade” (1953). O altă formaţiune subcelulară, care a atras atenţia sa şi a colaboratorilor săi, a fost reticulul endoplasmic, relaţiile sale cu aparatul lui Golgi şi cu ribozomii. Împreună cu profesorul canadian Keith Porter, a definit, în 1954, reticulul endoplasmatic ca un sistem de canale, vezicule, cisterne prezente în orice celulă vegetală sau animală. A reuşit să explice originea acestui reticul. S-a preocupat şi de câteva structuri particulare, cum ar fi: conformaţia stigmei flagelatelor, modificările intervenite în ultrastructura anumitor celule care funcţionează în organism şi îndeplinesc funcţii precis conturate, celulele secretorii ale pancreasului. O atenţie aparte a acordat structurii moleculare şi supramoleculare a membranelor intracelulare, în special formaţiunilor membranare care alcătuiesc tilacoidele granale şi intergranale ale cloroplastelor. Pe plan medical, investigaţiile sale s-au îndreptat asupra structurii şi funcţiunilor de transport ale pereţilor sangvini, notează volumul amintit mai sus.
Împreună cu profesorul Keith Porter a editat revista „The Journal of Cell Biology” („Revista de Biologie Celulară”), una dintre cele mai importante publicaţii ştiinţifice din domeniul biologiei celulare.
Rezultatele cercetărilor sale au fost publicate în numeroase lucrări, studii, comunicări, rapoarte apărute în reviste de prestigiu din întreaga lume, acum intrate în istoria biologiei şi medicinii. Între acestea amintim: „A Study of Fixation for electron Microscopy” (1952); „The Fine Structure of Mithochondria” (1952); „A Small Particulate Comportment of Cytoplasm” (1953); „Microsomes and Ribonucleoprotein Particles” (1958); „Structure and Function at the Cellular Level” (1966); „Structural Modulations of Plasmalemnal Vesicles” (1986, în colaborare); „Intracelullar Aspects of the Process of Protein Synthesis” (1975); „Hepatic Golgi Fractions Resolved into Membrane and content Subfractions” (1982, în colaborare); „Biogenesis of the Polymeric IgA Receptor in Rat Hepatocytes” (1985, în colaborare); „Protein Traffic between distinct Plasma Membrane Domains: Isolation and Characterization of Vesicular Carriers Involved in Transcytosis” (1991, în colaborare); „Isolation and Partial Characterization of the Luminal Plasmalemna of Microvascular Endothelium from rat Lungs” (1992, în colaborare); „Membrane and Secretory Proteins are Transported from the Golgi Complex to the Sinusoidal Plasmalemna of Hepatocytes by Distinct Vesicular Carriers” (1994, în colaborare); „Protein Kinesis: the Dynamics of Protein Trafficking and Stability” (1995); „Plasmalemna Vesicles Function as Transcytotic Carriers for Small Proteins in the Continous Endothelium” (1997, în colaborare); „Neovasculature Induced by Vascular Endothelial Growth Factor is Fenestrated” (1997, în colaborare).
A revenit în mai multe rânduri în ţară, începând din 1965, susţinând direct cercetarea în domeniul biologiei celulare. În 1979 a sprijinit substanţial inaugurarea, la Bucureşti, a Institutului Celular de Biologie şi Patologie „Nicolae Simionescu”, creaţie a doi importanţi cercetători români – profesorul Nicolae Simionescu şi soţia sa, academician Maya Simionescu. În 1994 a fost numit consilier al preşedintelui Academiei Române.
Activitatea sa prodigioasă a fost recompensată prin acordarea unor premii de înalt prestigiu ştiinţific, precum „Premiul Passano” (1964), „Premiul Albert Lasker” (1966), „Premiul Hurwitz” (1970). În 1986, a primit din partea SUA distincţia „National Medal of Science”, potrivit www.nationalmedals.org.
A fost membru al Academiei de Arte şi Ştiinţe din New York, al Academiei Americane de Ştiinţe (1961), dar şi membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România (AOSR) şi membru fondator, preşedinte de onoare al Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă a Academiei Române. La 31 martie 1975 a fost ales membru de onoare din străinătate al Academiei Române.
Laureat în 1974, împreună cu profesorul Albert Claude de la Universitatea Liberă din Bruxelles şi cu profesorul Christian de Duve de la Universitatea „Rockefeller” din New York, al premiului Nobel pentru medicină pentru „descoperirile lor privind organizarea structurală şi funcţională a celulei”, cei trei laureaţi au revoluţionat domeniul biologiei celulare, „mai ales al componenţilor citoplasmei a căror cunoaştere s-a schimbat complet sub impulsul pe care ei l-au dat în ultimii 30 de ani”.
În 1999, la Universitatea din San Diego, California, a avut loc un simpozion ştiinţific în onoarea sa, la care au participat oameni de ştiinţă din întreaga lume. Cu acest prilej, s-a luat hotărârea ca Universitatea să constituie ”The George E. Palade Fellowship Fund”.
Preşedinţia României i-a conferit, în 2000, Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce şi în 2007, Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Colan pentru întreaga sa activitate ştiinţifică.
A fost căsătorit cu Irina Malaxa (din 1946 şi până la moartea ei, în 1969), cu care a avut doi copii, Georgia Palade Van Dusen şi Philip Palade. S-a recăsătorit, în 1970, cu Marilyn Gist Farquhar (1928-2019), biolog şi patolog american.
George Emil Palade a murit la 7 octombrie 2008, la San Diego, California, la vârsta de 96 de ani, potrivit https://www.nobelprize.org/.
Ziua de naştere a savantului, 19 noiembrie, a devenit Ziua Cercetătorului şi Proiectantului din România, fiind instituită prin hotărârea de guvern nr. 764/1994, în semn de omagiu faţă de activitatea ştiinţifică a acestuia. Începând din 2002-2003, în fiecare an, se desfăşoară Concursul Naţional Şcolar de biologie „George Emil Palade” adresat elevilor de clasele a V-a, a VI-a şi a VII-a, potrivit https://www.concursgepalade.ro/.
