Preşedintele PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, a prezentat, într-o conferinţă de presă, un sondaj realizat de casa de sondare INSCOP Research la Iaşi, referitor la poziţionarea partidelor politice şi calitatea vieţii. Astfel, rezultatele indică faptul că, în cazul în care duminica viitoare ar avea loc alegeri, atât la nivel uninominal, cât şi la nivel de partid politic, PNL Iaşi ar câştiga toate formele de scrutin, locale şi parlamentare.
Astfel, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri locale, 38,2% ar vota la Consiliul Local Iaşi candidaţii Partidului Naţional Liberal, 24,4% ar vota PSD, 15,0% USR, în timp ce AUR ar întruni 12,2%, iar PMP 5,7% dintre opţiuni.
Totoddată, la votul pentru alegerile parlamentare, dacă duminica viitoare ar avea loc acest scrutin, 35,6% ar vota PNL, 22,9% ar întruni PSD, în timp ce USR ar primi 15,5%, AUR – 14,1%, iar PMP 7,1% din voturi.
„De asemenea, 46% dintre ieşeni ar participa la vot dacă duminica viitoare ar fi alegeri. Sondajul de opinie evidenţiază un ataşament ridicat al respondenţilor faţă de municipiul Iaşi 78,9% mult şi foarte mult), majoritatea respondenţilor consideră că au multă şi foarte multă influenţă pentru a face din Iaşi un loc mai bun (53,4%). 66% dintre respondenţi consideră că proiectul cel mai important pentru Iaşi este construcţia Institutului Regional de Boli Cardiovasculare (66%), aeroportul Internaţional Iaşi şi Sala Polivalentă”, potrivit comunicatului de presă al PNL Iaşi.
Conform sursei citate, mai mult de jumătate din locuitorii municipiului Iaşi percep direcţia judeţului Iaşi ca fiind una bună. Parcurile se află pe prima poziţie în topul problemelor din municipiul Iaşi. Asfaltarea drumurilor ocupă prima poziţie în topul problemelor din judeţul Iaşi. Pe prima poziţie în topul îngrijorărilor prezente se află preturile la gaze/ electricitate, urmate de preţurile la alimente şi de războiul din Ucraina.
„Acest sondaj este o evaluare la jumătate ciclului electoral. Dacă ceilalţi competitori vor dori, pot face aceleaşi tipuri de cercetări, rezultatele vor fi aceleaşi. INSCOP Research este o casă prestigioasă de sondaje. Cercetarea arată că PNL domină scena politică locală şi se situează detaşat în preferinţele ieşenilor, pentru alegerile locale şi parlamentare. PNL ar câştiga alegerile cu un scor detaşat în faţa competitorilor politici, însumând atât pentru consiliul local, alegerile parlamentare un scor care înseamnă de fapt suma locurilor 2 şi 3. Deci PSD şi USR au la Iaşi cât are singur PNL în opţiunile ieşenilor. Este o concluzie care arată că toate proiectele administrative şi comunicarea noastră sunt apreciate. De asemenea, sondajul este şi un barometru pentru premierul Nicolae Ciucă şi pentru PNL în actul de guvernare naţională. Putem spune, că PNL reuşeşte o consolidare decisivă la Iaşi la doi ani de la alegeri, c doi ani înainte de 2024!” a declarat Alexandru Muraru, potrivit sursei menţionate.
De asemenea, sondajul realizat la nivelul Primăriei Municipiului Iaşi arată că, în orice scenariu, Mihai Chirica va câştiga cursa electorală cu valori între 46 şi peste 50% din cei care au exprimat o opţiune de vot. Sunt mai multe scenarii aici deoarece USR este permanent măcinat de lupte interne şi împărţit în tabere, motiv pentru care au fost evaluaţi mai mulţi potenţiali candidaţi iar partidul AUR are dificultăţi în găsirea unor candidaţi credibili pentru Primăria Municipiului Iaşi, având în vedere imaginea de organizaţie extremistă la nivel naţional. Dar indiferent de câte scenarii ar fi, un lucru este cert – primarul Mihai Chirica se situează la 50% din preferinţele ieşenilor iar aceştia au mereu dreptate, indiferent de atacurile care vin din partea opoziţiei.
La nivelul Consiliului Local al Municipiul Iaşi, faptul că am reuşit să avem o majoritate şi am putut să mişcăm repede proiectele ieşenilor, dar şi bugetul local, s-a reflectat în bunăstarea ieşenilor iar acest lucru este apreciat de către aceştia.
„Nu trebuie să uităm perioada de tristă amintire în care bugetul Iaşului a fost blocat pentru jumătate de an de către opoziţie, timp în care proiectele Iaşului au îngheţat, deoarece finanţarea nu putea fi făcută, utilităţile nu au putut fi achitate corespunzător iar salariaţii din Primăria Iaşi şi serviciile conexe au rămas luni de zile fără venituri. Toate acestea din cauza unor ambiţii politice iraţionale şi o lipsă totală de interes faţă de nevoile municipiului Iaşi din partea unor partide de opoziţie. Însă trebuie să fim bine-înţeleşi: încrederea pe care ieşenii ne-o oferă nu se datorează haosului care se petrece în curtea adversarilor noştri politici, ci este mai degrabă un mesaj de confirmare şi apreciere a ieşenilor faţă de munca echipei consilierilor locali ai PNL Iaşi, o echipă pro-activă a cărei singură preocupare este grija faţă de ieşeni”, a mai declarat preşedintele PNL Iaşi.
Actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, se situează între 37-38% în preferinţele ieşenilor, un scor care însumează următoarele două poziţii.
„Preşedintele Costel Alexe şi echipa pe care o conduce au confirmat deja, în doi ani de mandat, că judeţul Iaşi are o şansă istorică la dezvoltare şi competitivitate în raport cu regiunile de vest. Vorbesc aici de Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară, Aeroportul Internaţional Iaşi, Axa rutieră strategică 1 Iaşi – Suceava, Centura Uşoară de Ocolire a Municipiului Iaşi, cel mai mare proiect de investiţii la nivel regional, în valoare de 509 milioane de euro, prin ApaVital, pentru conectare comunităţilor din judeţul la sistemul de apă şi canalizare, proiecte din domeniul sănătăţii cu o valoare de peste 46 milioane de euro, reabilitarea Spitalului de pediatrie Sfânta Maria şi extinderea UPU, investiţii în echipamente şi tehnologii moderne în cele 6 spitale coordonate de Consiliul Judeţean Iaşi. Sunt doar câteva proiecte la care mă gândesc acum. Toate acestea sunt posibile datorită viziunii liberale, a unui leadership puternic şi a întregii echipe de la Consiliul Judeţean Iaşi”, a spus deputatul Alexandru Muraru.
În privinţa sondajul referitor la preferinţele ieşenilor pentru alegerile parlamentare, acesta nu este decât o reflecţie realistă şi în concordanţă cu nivelul de implicare a parlamentarilor PNL Iaşi în problemele ieşenilor şi sprijinul pe care aceştia îl acordă proiectelor de interes local şi regional.
„Ştim exact care sunt principalele îngrijorări actuale, creşterea preţului la gaze şi electricitate, la alimente, efectele războiului din Ucraina, ratele românilor la bănci, siguranţă în faţa ştirilor false, şi căutăm, alături de colegii noştri liberali din Parlamentul României să luăm cele mai bune decizii. Nu sunt decizii perfecte, pentru că nimeni din generaţia noastră nu a mai fost pus în faţa unei pandemii sau a unui război barbar la graniţa noastră. De multe ori ne-am uitat la ceea ce fac şi alte state europene şi măsurile care au dat rezultate acolo, le-am luat şi le-am adaptat la specificul ţării noastre, căutând să facem ceea ce este mai bine pentru români, pentru ieşeni. Totodată, cred că sondajul privind alegerile parlamentare reflectă, la nivelul municipiului Iaşi, încrederea pe care ieşenii o au în premierul Nicolae Ionel Ciucă, încrederea faţă de măsurile guvernului condus de preşedintele Partidului Naţional Liberal şi stabilitatea pe care PNL o asigură în faţa unei crize fără precedent”, a completat Muraru.
De asemenea, în cadrul conferinţei de presă a fost prezent noul secretar general adjunct al Guvernului României, prim-vicepreşedintele PNL Iaşi, Lucian Rusu. Acesta şi-a prezentat obiectivele noului său mandat.
„În calitate de Secretar General Adjunct al Guvernului României îmi doresc să contribui la dezvoltarea şi profesionalizarea actului guvernamental, atât în sfera proiectelor de acte normative, cât şi a planificării strategice. Cred că este important să aplicăm principiile guvernării deschise, să creştem rezilienţa sistemului şi să existe o strânsă şi loială cooperare şi coordonare interinstituţională. Punctual, voi prioritiza în marja atribuţiilor ce îmi vor fi desemnate, corecta administrare a proprietăţii publice şi private a statului, aflată în patrimoniul SGG. Sunt adeptul unei abordări corporatiste şi un susţinător al dezvoltării-inovării şi digitalizării companiilor în care statul este acţionar majoritar. Cred că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă reprezintă o mare oportunitate pentru ca România să reducă decalajele faţă de alte state europene, pe multiple paliere, de la infrastructură la digitalizarea marilor sisteme sau extinderea infrastructurii energetice din surse regenerabile. De aceea, îmi doresc să contribui la implementarea şi monitorizarea reformelor din PNRR, care vor dezvolta România. Ieşean fiind, îmi doresc să am ocazia de a susţine inclusiv proiectele Moldovei, această regiune care a oferit atât de multe României şi aşteaptă de prea mult timp sprijinul pe care îl merită.”, a explicat Lucian Rusu, noul secretar general adjunct al Guvernului potrivit sursei amintite.
Sondajul a fost realizat pe un volum de eşantion de 900 de chestionare, datele fiind culese în perioada 29 septembrie – 10 octombrie.
Metoda de cercetare a fost ancheta sociologică pe bază de chestionar, pe un eşantion aleatoriu multistadial stratificat, cu reprezentativitate pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, cartier), metoda de cercetare – interviurile faţă în faţă.
Eroarea maximă tolerată – 3,3%.