Caută
Close this search box.

ONU anunţă suspendarea tuturor deplasărilor de nave-cargo pe Marea Neagră pentru miercuri

ONU a anunţat marţi seară suspendarea tuturor deplasărilor de nave-cargo via Marea Neagră pentru ziua de miercuri, ca urmare a retragerii Rusiei din acordul care le permitea vaselor să se deplaseze către şi dinspre porturi ucrainene pentru exporturi esenţiale, transmit AFP şi DPA.

”Delegaţiile ucraineană, turcă şi Naţiunile Unite au convenit să nu planifice nici o mişcare de vase în cadrul Iniţiativei privind cerealele în Marea Neagră pentru mâine (miercuri, 2 noiembrie)”, a declarat Farhan Haq, purtător de cuvânt al ONU, New York, citat de Agerprpes.

ONU a subliniat că inspecţiile realizate după ce Rusia şi-a suspendat participarea la acord sunt o ”măsură temporară şi extraordinară”.

La rândul său, Centrul de coordonare comună (JCC) însărcinat cu aplicarea acordului internaţional privind exporturile de cereale ucrainene a anunţat suspendarea oricăror deplasări de cargouri pentru miercuri.

Trei cargouri încărcate cu cereale ieşind din porturi ucrainene s-au alăturat marţi dimineaţă coridorului umanitar, în pofida retragerii temporare a Rusiei din acord.

Aceste deplasări ”fuseseră aprobate de către delegaţiile ucraineană, turcă şi Naţiunile Unite”, a precizat JCC, care a adăugat că ”delegaţia Rusiei a fost informată”.

Rusia, care anunţase sâmbătă că-şi va suspenda participarea la Iniţiativa privind cerealele în Marea Neagră, a atenţionat luni cu privire la pericolul continuării navigaţiei de-a lungul coridorului fără acordul său.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri