Caută
Close this search box.

Preşedintele reales al PNL Craiova se declară în opoziţie faţă de PSD

Deputatul Nicolae Giugea, a declarat joi, după ce a fost reales în funcţia de preşedinte al PNL Craiova, că la nivelul municipiului liberalii sunt în opoziţie faţă de PSD.

„Toţi cei care au luat cuvântul aici (n.red.: la Comitetul de Coordonare Local al PNL Craiova) au exprimat acelaşi lucru:

Începând de astăzi, PNL Craiova este în opoziţie, ca să fie clar pentru toată lumea. N-aş vrea să transmit mesaje în ghilimele PSD-ului, astfel încât să nu ştie ce să priceapă. Nu, clar: PNL Craiova şi, de asemenea, sunt convins că şi PNL Dolj suntem în opoziţie faţă de PSD.

Argumente? Suficiente! Şi, domnule preşedinte (n.red.: preşedintele PNL Dolj, Ştefan Stoica), permiteţi-mi să mă pun garantul pentru organizaţia municipală că vom fi în opoziţie faţă de PSD”, a spus Giugea după ce a fost reales preşedinte al PNL Craiova, potrivit Agerpres.

Giugea, care în 2020 a candidat din partea PNL pentru funcţia de primar al municipiului Craiova, susţine că modelul de administraţie impus de Olguţa Vasilescu este „modelul Mazăre de la Constanţa”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri