Proprietarii americani ai clubului englez de fotbal Manchester United au anunţat marţi că sunt dispuşi să vândă gruparea de pe Old Trafford, care nu reuşeşte să-şi recapete gloria de altădată, informează AFP.

Anunţul a fost făcut la câteva ore după oficializarea divorţului, „de comun acord” şi „cu efect imediat”, dintre United şi superstarul portughez Cristiano Ronaldo, cvintuplu câştigător al Balonului de Aur, la un an şi jumătate după revenirea acestuia la Manchester.

„Consiliul de administraţie are în vedere toate alternativele strategice, inclusiv o nouă investiţie în club, o vânzare sau alte tranzacţii care să implice societatea”, precizează clubul, deţinut de familia Glazer din 2005, într-un comunicat citat de Agerpres.

Eşecul revenirii lui Ronaldo la clubul la care s-a făcut remarcat pe scena mondială, între 2003 şi 2009, este o nouă dovadă a incapacităţii lui Manchester United de a reveni în topul ierarhiei fotbalului britanic, dominat în prezent de rivalele Manchester City, Liverpool şi Chelsea.

Ultimul titlu obţinut de Red Devils în Premier League datează din 2013, la finalul ultimului sezon în care Sir Alex Ferguson a îndeplinit rolul de manager general.

„Procesul este conceput pentru a spori viitoarea creştere a clubului, cu obiectivul final de a poziţiona acest club pentru a valorifica oportunităţile atât pe teren, cât şi pe plan comercial. Vom evalua toate opţiunile, pentru a ne asigura că îi servim cel mai bine pe suporteri noştri şi că Manchester United maximizează oportunităţile de creştere semnificativă la îndemâna clubului acum şi în viitor”, au subliniat în comunicat Avram şi Joel Glazer, cei doi co-preşedinţi ai lui Manchester United, fiii omului de afaceri Malcolm Glazer, decedat în 2014 şi care preluase conducerea clubului în 2005.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.