Caută
Close this search box.

Putin interzice intrarea în Rusia a celor doi fraţi şi a surorii lui Biden

Putin

Rusia a anunţat vineri că interzice intrarea pe teritoriul său a 200 de americani, printre care doi fraţi şi o soră ai preşedintelui Joe Biden, precum şi a purtătoarei de cuvânt a acestuia, Karine Jean-Pierre.

Această decizie a fost luată „ca răspuns la sancţiunile tot mai numeroase ale administraţiei lui Joe Biden, nu numai împotriva oficialilor ruşi (…), ci şi a tuturor celor care, dintr-un motiv sau altul, nu sunt pe placul Washingtonului”, explică Ministerul rus al Afacerilor Externe într-un comunicat citat de Agerpres.

Printre persoanele care au primit interdicţie de intrare în Rusia se numără James Brian Biden şi Francis William Biden, doi fraţi ai preşedintelui american, precum şi sora lor, Valerie Biden Owens.

Pe listă figurează si senatorul independent de Vermont, Bernie Sanders, care a criticat puternic ofensiva rusă din Ucraina lansată la 24 februarie, personalităţi politice şi membri ai administraţiei preşedintelui Biden.

Moscova acuză toate aceste persoane că sunt „implicate în promovarea unei campanii rusofobe şi de sprijinire a regimului de la Kiev”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri