Caută
Close this search box.

Sindicaliştii federaţiei ”Ambulanţa”, întâlnire cu ministrul Sănătăţii. Proteste din 22 noiembrie

Reprezentanţii Federaţiei Naţionale Sindicale „Ambulanţa” din România (FNSAR) sunt invitaţi marţi la discuţii cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, pentru soluţionarea problemelor cu care se confruntă serviciile publice de ambulanţă şi personalul.

Potrivit unui comunicat al FNSAR, rîntâlnirea a fost solicitată în urma protestelor sindicale anunţate, care vor debuta cu un miting în data de 22 noiembrie 2022.

Săptămâna trecută, Federaţia Naţională Sindicală „Ambulanţa” din România, afiliată la Blocul Naţional Sindical, a anunţat că va declanşa acţiuni de protest în toate serviciile publice de ambulanţă, în perioada următoare, iar calendarul va debuta cu un miting organizat în 22 noiembrie.

„Calendarul va debuta cu un miting, care va fi organizat în data de 22 noiembrie 2022 în faţa Ministerului Afacerilor Interne, Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), respectiv în faţa Ministerului Sănătăţii şi în faţa sediul Guvernului României. La acest miting, vor lua parte şi liderii Blocului Naţional Sindical, cât şi membri din celelalte federaţii afiliate la Blocul Naţional Sindical”, se menţionat într-un comunicat al BNS.

Nemulţumirile membrilor Blocului Naţional Sindical şi ale membrilor Federaţiei „Ambulanţa” sunt legate de lipsa de reacţie a premierului la Memoriul înaintat de FNSAR în data de 30 mai 2022, prin care au fost prezentate problemele acute cu care se confruntă Serviciile Publice de Ambulanţă.

Sindicaliştii sunt nemulţumiţi şi de refuzul şefului DSU, care este şi preşedintele Comisiei Interministeriale pentru Suport Tehnic (CISMT), Raed Arafat, de a convoca şedinţe CIMST pe parcursul anului 2022, şi precizează că lipsa acestor şedinţe a dus la lipsa de consultare, de transparenţă şi de decizii care au afectat serviciile de ambulanţă privind dezvoltarea şi organizarea.

De asemenea, aceştia acuză sabotarea serviciilor publice de ambulanţă de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, respectiv Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, prin neimplicare în cursul anului privind încheierea contractului subsecvent pe anul 2022 din Acordul-cadru pe anii 2018-2022. Acest fapt a dus la pierderea a unui număr de aproximativ 400 de ambulanţe Tip B 4X4 şi 4X2 pentru echipaj medical de urgenţă şi a celor aproximativ 100 de ambulanţe Tip C pentru echipaj medical de urgenţă cu medic, în condiţiile în care serviciile publice de ambulanţă se confruntă cu o mare lipsă de autosanitare, iar din numărul de autosanitare din „dotarea” serviciilor publice de ambulanţă, doar 25% îndeplinesc condiţiile tehnice legale, se precizează în comunicat.

Mai mult, reprezentanţii din sector subliniază că din Acordul-cadru 2018-2022 s-au achiziţionat doar aproximativ 25% din numărul total de ambulanţe stabilit pe tipuri de ambulanţe, iar pierderea numărului menţionat va face ca în anul 2023 serviciile publice de ambulanţă să intre într-un blocaj tehnic din cauza lipsei de ambulanţe noi şi casarea a cel puţin 50% din parcul de ambulanţe existent.

Alte nemulţumiri vizează lipsa comunicării sau a informării Ministerului Sănătăţii de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă privind intenţia de a face achiziţia de ambulanţe sau motivul care a stat la baza refuzului de a continua achiziţia de ambulanţe, achiziţie care, din 2017, a fost preluată de DSU de la Ministerul Sănătăţii, pe motivul că Ministerul Sănătăţii nu este capabil să facă achiziţii.

FNSAR solicită, totodată, corectarea salarizării personalului din serviciile de ambulanţă, cu prioritate a salariului de bază al asistentului medical din aceste servicii şi nu numai, cât şi crearea unui punct distinct al salarizării pentru întregul personal din Serviciile Publice de Ambulanţă în Anexa II din viitoarea Lege a salarizării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri