Caută
Close this search box.

Un agent de informaţii chinez a fost condamnat la 20 de ani de închisoare în SUA, pentru spionaj economic

Un agent de informaţii chinez a fost condamnat miercuri la 20 de ani de închisoare în SUA pentru că a încercat să fure tehnologie de la companii aerospaţiale americane şi franceze, a anunţat Departamentul american de Justiţie, potrivit AFP.

În prezent vârstă de 42 de ani, Xu Yanjun a fost declarat vinovat în noiembrie 2021 că, începând din 2013, a încercat să obţină informaţii pentru China despre mai multe companii aeronautice, printre care grupul american General Electric Aviation şi grupul francez Safran, care colabora cu GE la dezvoltarea unui motor.

Acest agent al Ministerului chinez al Securităţii Statului ar fi identificat experţi angajaţi de aceste companii şi i-ar fi determinat să vină în China sub pretextul unor conferinţe universitare, plătindu-le călătoria.

Arestat în 2018 în Belgia, probabil că a fost atras acolo în cadrul unei operaţiuni de contraspionaj, crezând că se va întâlni cu un angajat al GE, după care a fost extrădat în acelaşi an în SUA.

„Xu a avut ca ţintă companii aeronautice americane, a recrutat angajaţi pentru a-i face să meargă în China şi a solicitat informaţii brevetate de care dispuneau aceştia, totul pentru guvernul Republicii Populare China”, a precizat Departamentul de Justiţie într-un comunicat, citat de TVR Info.

„Acest caz transmite un semnal clar că vom trage la răspundere pe oricine încearcă să fure secrete comerciale americane”, a spus procurorul Kenneth Parker.

Citeşte şi: O cameră de tortură a fost descoperită în Herson

Ambasada Chinei la Washington nu a răspuns întrebărilor adresate de Reuters pe tema condamnării. Anul trecut, Ministerul Afacerilor Externe de la Beijing a calificat acuzaţiile la adresa lui Xi drept ”100% invenţii”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri