Donald Trump şi-a depus marţi candidatura la alegerile prezidenţiale din 2024, informează miercuri AFP.
Fostul preşedinte american a oficializat această candidatură într-un document transmis Comisiei Electorale Federale cu câteva momente înainte de a face anunţul în faţa susţinătorilor săi la reşedinţa din Mar-a-Lago, Florida, relatează Agerpres.
Donald Trump a dat asigurări că America s-a „întors”, imediat după oficializarea candidaturii la preşedinţia Statelor Unite.
Miliardarul republican a reamintit, în termeni idilici, situaţia naţiunii din primul său mandat, descriind o ţară în pace, prosperă şi respectată pe scena internaţională în faţa unei audienţe formate din activişti loiali, adunaţi în marea sală de recepţie din luxoasa sa reşedinţă.