Caută
Close this search box.

Avion Ryanair a aterizat de urgență la Budapesta, în loc de București marţi seara

Zborul Ryanair FR2101 Bruxelles CRL – București, operat pe 27 decembrie 2022 cu un Boeing 737-800NG (EI-DCZ), a aterizat de urgență pe aeroportul din capitala Ungariei, la ora locală 18.42 (19.42 ora României), arată publicația de specialitate Boardingpass, citată de Pro TV.

După aterizare, avionul companiei Ryanair a rămas câteva zeci de minute pe pista 31R a aeroportului din Budapesta. Mai multe echipaje de pompieri și cel puțin o ambulanță au sosit în apropierea avionului, imediat după ce acesta a oprit pe pistă.

Piloții Boeingului 737-800NG ar fi solicitat aterizarea de urgență pe aeroportul din Budapesta, din cauza unei posibile scurgeri de combustibil.

Înainte de a se îndrepta spre pistă, avionul companiei Ryanair a intrat într-o zonă de așteptare la sud-est de Budapesta, pentru aproximativ 17 minute. Pasagerii care se aflau la bord au fost debarcați din avion, însă numărul acestora este, momentan, necunoscut. Motivul aterizării de urgență ar fi fost o problemă tehnică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri