Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, este, luni şi marţi, în vizită oficială la Chişinău, la invitaţia viceprim-ministrului şi ministrului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu, informează un comunicat MAE.
Cu prilejul vizitei, şeful diplomaţiei române va avea consultări politice cu omologul său şi va fi primit de către preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, de către prim-ministrul Natalia Gavriliţa şi de către preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, arată sursa citată.
În cadrul discuţiilor, vor fi abordate aspecte privitoare la contracararea impactului de ansamblu asupra Republicii Moldova al războiului de agresiune purtat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei. De asemenea, vor fi discutate teme de interes prioritar precum conlucrarea în domeniul securităţii energetice, accelerarea cooperării sectoriale, cooperarea economică şi măsurile de asistenţă întreprinse de România în beneficiul Republicii Moldova.
Un subiect central de dialog va fi reprezentat de avansarea parcursului european al Republicii Moldova ca urmare a primirii, de către Republica Moldova, în iunie 2022, a statutului de stat candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană şi de sprijinul concret al României pentru acest obiectiv, inclusiv deschiderea negocierilor de aderare la UE.
În acest context, ministrul Aurescu va evidenţia faptul că România va continua să acorde sprijin prioritar, cuprinzător şi solid Republicii Moldova în demersurile care vizează consolidarea securităţii energetice, avansarea parcursului de integrare europeană, precum dezvoltarea capacităţii instituţionale pentru implementarea eficientă a reformelor.