Charles Sobhraj, criminalul în serie care a inspirat serialul Netflix „Şarpele”, a fost eliberat din închisoare

Charles Sobhraj, celebrul criminal în serie francez care a inspirat serialul BBC/Netflix „Şarpele”, nominalizat la premiile de televiziune, a fost eliberat din închisoare, deşi era condamnat pe viaţă, relatează CNN şi AFP.

Cea mai înaltă instanţă din Nepal a ordonat miercuri eliberarea lui, după ce a petrecut aproape 20 de ani de detenţie. Un complet de doi judecători al Curţii Supreme a ordonat guvernului să îl elibereze imediat şi să îl deporteze în „ţara sa” în termen de 15 zile, potrivit News.ro.

Sobhraj suferă de o boală de inimă şi are nevoie de o operaţie pe cord deschis, a precizat instanţa.

În vârstă de 78 de ani, Charles Sobhraj îşi ispăşea pedeapsa într-o închisoare din Bhaktapur, o suburbie din Kathmandu. El fusese condamnat pe viaţă pentru uciderea a doi turişti în 1975, însă multe dintre presupusele sale crime rămân nerezolvate.

Omorurile sale au captivat recent milioane de telespectatori. Ucigaşul în serie francez, poreclit „Şarpele” pentru abilitatea sa remarcabilă de a scăpa de poliţie şi de a evada, a inspirat un serial TV cu acelaşi nume, produs în 2021 de BBC şi Netflix. Filmul (The Serpent) povesteşte cum, timp de ani de zile, Charles Sobhraj a evitat legea în toată Asia, în timp ce ar fi drogat, jefuit şi ucis excursionişti de-a lungul aşa-numitului „traseu hippie”. Fostul diplomat olandez Herman Knippenberg a colaborat cu autorităţile pentru a-l captura.

Născut în Saigon, actualul Vietnam, care se afla atunci sub administraţie franceză, Sobhraj a crescut la Marsilia şi a fost închis prima dată la Paris, în 1963, pentru jaf. Ulterior a fost acuzat de comiterea de infracţiuni în mai multe ţări: Franţa, Grecia, Turcia, Iran, Afganistan, Pakistan, Nepal, India, Thailanda şi Malaezia. A evadat din închisoare în mai multe ţări, iar înclinaţia sa de a se sustrage autorităţilor i-a adus porecla „Şarpele”.

A decis să plece în exil în India, în 1971. Pe străzile din New Delhi şi apoi din Bombay, însoţit de soţia sa, Chantal Compagnon, Sobhraj îşi foloseşte frumuseţea şi farmecul natural pentru a jefui hipioţi, atraşi la acea vreme de „traseul hippie”, care se întinde din Europa până în Asia. Priceput la vorbe, urma întotdeauna acelaşi modus operandi: după ce câştiga încrederea victimei, o droga şi îi lua portofelul. „Cât timp pot vorbi cu oamenii, îi pot manipula”, avea să-i mărturisească mai târziu biografului său, Richard Neville.

Sobhraj s-a aflat în vizorul autorităţilor indiene când a decis să jefuiască un magazin de bijuterii după ce a răpit o femeie care locuia chiar deasupra acestuia. Este arestat la aeroport, se preface că are un atac de apendicită pentru a scăpa, dar este prins din nou. În cele din urmă, escrocul îşi plăteşte cauţiunea şi părăseşte definitiv India.

A fugit în Afganistan, Turcia şi Grecia, folosind paşapoartele victimelor sale, şi a făcut numeroase escale în închisorile şi instanţele locale. În 1975, Sobhraj şi soţia sa s-au stabilit în cele din urmă în Bangkok, Thailanda.

Aici, cariera sa criminală a căpătat o nouă dimensiune. Sub numele fals de Alain Gautier, infractorul se dă drept comerciant de pietre preţioase şi se ocupă cu traficul de heroină. Câştigă loialitatea multora dintre victimele sale, ajutându-le să iasă din situaţii dificile.

În 1975, un tânăr hippie american a fost găsit mort, strangulat, pe o plajă thailandeză: aceasta a fost prima crimă cunoscută a lui Charles Sobhraj. În cele din urmă, Sobhraj a recunoscut că a comis cel puţin 12 crime între 1972 şi 1976 şi în faţa anchetatorilor ar fi sugerat că mai sunt şi altele, dar înainte de procese îşi retrăgea mărturisilrie, potrivit biografilor săi. Numărul real de victime nu este cunoscut, dar este suspectat că a comis vreo treizeci de crime, folosindu-se întotdeauna de acelaşi mod de operare.

Înainte de a fi poreclit „Şarpele”, a fost cunoscut sub numele de „Ucigaşul de bikini”, din cauza hainelor purtate de mai multe dintre victimele sale, ale căror cadavre au fost găsite pe plajele asiatice.

Foto: Twitter

După ce a fost condamnat la 21 de ani de închisoare în India, Charles Sobhraj s-a întors în Franţa, unde s-a pus la dispoziţia televiziunilor şi fotografilor. A vândut chiar şi drepturile pentru un film bazat pe viaţa sa pentru peste 15 milioane de dolari.

Criminalul s-a întors în cele din urmă în 2003 în Nepal, una dintre puţinele ţări în care încă era căutat în mod activ. A fost arestat şi condamnat la închisoare pe viaţă în Kathmandu. Acolo, s-a căsătorit cu fiica avocatului său nepalez, cu 44 de ani mai tânără decât el.

În timp ce crimele şi fărădelegile lui Charles Sobhraj au ţinut prima pagină a presei franceze şi internaţionale de-a lungul anilor, personajul său a fost popularizat de miniseria „The Serpent”, difuzată la începutul anului 2021 pe BBC One şi apoi pe Netflix. Ucigaşul este interpretat de actorul franco-algerian Tahar Rahim, care este deopotriivă înfricoşător şi magnetic.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *