Caută
Close this search box.

Dan Șucu îi supără pe greii fotbalului

dan şucu

Bogdan Stelea nu vede cu ochi buni propunerea lui Dan Șucu privind împărțirea banilor din drepturile TV. Fostul portar consideră că, în acest scenariu, multe dintre cluburile mici „s-ar sufoca”.

„Să implementezi imediat o astfel de practică e foarte greu. Noi nu întrunim foarte multe criterii. Se poate întâmpla să aibă ceva în plus, dar nu să fie primordial acest criteriu al audienței. Și aici mi se pare mult, nu ne putem compara cu Anglia și Franța.

Nu e vorba doar de spectaculozitate, e vorba de tradiție și de tot ce se întâmplă cu oamenii care vin la anumite meciuri, indiferent de liga în care joacă echipa lor. În general, oamenii care se uită la meciuri, în momentul în care echipele nu joacă acasă, sunt oamenii care sunt de acolo și își urmăresc echipele.

Nu putem compara Liverpool, care are un impact la nivel mondial, cu echipele de la noi. Î

n România, sunt cluburi de tradiție, Rapid, CFR Cluj, FCSB, Craiova, echipe care, în afară de suporterii propriu ziși, au și oameni din țară care le urmăresc. Pentru aceste echipe e simplu să facă audiență.

Dacă asta devine un criteriu primordial, echipele mici vor fi sufocate.

Eu zic să se facă un studiu și să se ajungă la un echilibru. Nu poți lăsa echipele mici să fie sufocate pentru că se va ajunge să se joace în campionat doar între echipele mari”, a declarat Bogdan Stelea, citat de Digi Sport.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri