​Fostul primar al Timișoarei, Nicolae Robu, va candida independent pentru un nou mandat

Nicolae Robu

Fostul primar al Timișoarei Nicolae Robu a anunțat miercuri că va candida independent pentru un nou mandat, susținând că „timişorenii, nicidecum un grup de interese, sunt în măsură să decidă dacă îl vor sau nu primar.

Nicolae Robu susține că într-un sondaj PNL, scorul său a fost de 40%, comparativ cu cel al altor aspiranţi la funcţia de primar din partea PNL, care ar avea 4,5 – 5,5% în sondaje.

Robu, care odată cu pierderea funcției de primar a pierdut și șefia PNL Timiș, își atacă colegii de partid, numindu-i „profitorii de o conjunctură”.

După cum stau lucrurile la ora actuală, voi candida ca independent; o spun în primul rând membrilor și simpatizanților PNL și o spun cu părere de rău, dar, pt mine, demnitatea, onoarea sunt valori pe care nu le pot accepta terfelite!
După ce am servit PNL cu toată ființa, având relații instituționale și interumane excelente cu cvasiunanimitatea colegilor, sub președinția mea PNL Timiș obținând de departe cele mai bune rezultate din existența sa, chiar nu pot concepe să fiu la cheremul unora gen cel care, candidând de unul singur pt poziția de prim-vicepreședinte al Filialei Timiș a PNL, a fost votat de mai puțin de 50% dintre votanți . Asta în condițiile în care scorul meu în sondajul PNL e 40% (de fapt, real: 44%!), iar scorul tuturor celorlalți aspiranți la candidatură din partea PNL -Cosmin Tabără, Marilen Pirtea etc- e cuprins între 4.5-5.5%!
Concluzie: mă leagă amintiri și realizări frumoase de o mulțime de colegi PNL-iști, am avut mereu suportul lor -suportul celor mulți, simultan cu trădarea altora, puțini!-, ca și suportul cvasiunanimității simpatizanților PNL, le mulțumesc pt asta și sper să îi am alături și pe viitor! Pt că noi, împreună, eu și ei, suntem incomparabil mai credibili decât profitorii de o conjunctură, gen cel referit mai sus!”, a scrie Robu pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *